Una din 1.000 de persoane poate face paralizie faciala daca sta sub jetul de aer si daca trece de la temperatura ridicata de afara la una scazuta din incaperile climatizate, te avertizeaza medicii.
Mult mai frecvente sunt insa nevralgiile, manifestate prin dureri de cap sau de maxilare. Aerul conditionat este totusi necesar ca sa faci fata caniculei, sustin specialistii. Afla cum trebuie sa folosesti aparatul de aer conditionat ca sa nu te imbolnavesti.
Varstnicii, mai sensibili
Cele mai frecvente afectiuni cauzate de aerul conditionat sunt nevralgiile din zona cefei.
„Daca jetul bate spre tine, exista un risc foarte mare ca nervul din zona cefei sa se irite si sa te doara capul. Variatiile mari de temperatura de afara si din incaperile cu aer conditionat pot duce la aparitia nevralgiilor de trigemen, manifestate prin dureri deasupra sprancenei si de maxilar”, explica Margareta Stoica, medic orelist la Centrul de Foniatrie „Opera Romana” din Bucuresti.
Paralizia faciala si pareza sunt cele mai grave afectiuni cauzate de diferentele de temperatura si de curent.
„Cei cu paralizie faciala au o jumatate de fata paralizata. Nu se mai pot incrunta si nici sa-si tuguie buzele. In cazul parezei de facial, fata devine asimetrica”, explica Margareta Stoica.
Recomandat copiilor
Pe timp de canicula, aerul conditionat este necesar, dar trebuie folosit in mod corect, sustin medicii. Aparatul de aer conditionat trebuie amplasat la sase-noua metri de locul in care stai, iar temperatura trebuie reglata la aproximativ 24-25 de grade Celsius. Poti folosi aerul conditionat si daca ai copii, indiferent de varsta lor.
„Nu amplasa aparatul de aer conditionat in camera copilului, ci pe hol, si tine usile deschise”, te sfatuieste Rodica Nanu, pediatru la Policlinica cu Plata numarul 1 din Bucuresti.
Spala filtrele cu apa si sapun
Filtrele aparatelor de aer conditionat trebuie curatate periodic, deoarece in ele se pot aduna alergeni, praf sau par de animale ce pot cauza infectii respiratorii.
„Aparatele au filtre lavabile si trebuie spalate cu apa si sapun la inceputul verii si iernii. In institutiile cu instalatii, curatarea se face in functie de tipul centralei de tratare a aerului. Daca sunt filtre cu saci, acestia se arunca si se inlocuiesc cu unii noi, iar daca sunt lavabile, se spala”, explica Teodor Teretean, membru al Asociatiei Inginerilor de Instalatii din Romania.
Imbolnavirile cu bacteria legionella nu sunt cauzate de aparatele de aer conditionat. „Bacteria legionella se inmulteste si se transmite prin anumite conducte vechi de apa potabila. Acest lucru era posibil in cazul instalatiilor de climatizare de tip vechi care foloseau apa pentru racirea aerului. In ultimii 20-30 de ani, se utilizeaza baterii de racire cu freoni”, mai spune Teodor Teretean.
In masina
Aparatul sa nu sufle spre copil
Foloseste aerul conditionat cand calatoresti cu masina. Scaunele pentru bebelus se asaza pe spatele scaunului soferului. „Peste varsta de 1 an, copilul poate sta direct pe scaunul masinii, dar nu pe mijloc, ci pe laterala. Aerul conditionat nu trebuie sa sufle spre copil. Este bine ca temperatura sa fie reglata la 20-22 de grade Celsius”, te sfatuieste medicul Margareta Stoica.
Geamuri deschise cu precautie
Daca deschizi geamurile in masina, temperatura nu scade. In schimb, micutii pot face rinita, sinuzita, otita, faringita sau conjunctivita.
Comentarii (1)
Am gasit un sfat "util" (copilul mic poate sta direct pe bancheta masinii ).Interesant.
Posteaza comentariu