Beneficiile ghimbirului: cum să prepari cel mai sănătos suc

Ghimbirul este unul dintre cele mai sănătoase condimente din lume, având substanțe nutritive importante și compuși bioactivi care au abilitatea de a-ți îmbunătăți starea generală de sănătate.

Acest condiment a fost utilizat și în trecut în medicina alternativă și tradițională. Aroma sa unică este datorată abundenței de uleiuri naturale, dintre care cel mai puternic este gingerolul, un compus cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante puternice. Ghimbirul poate fi utilizat în stare proaspătă, uscată sau sub formă de ulei și este un ingredient frecvent folosit în multe rețete de băuturi și deserturi, însă unul dintre cele mai bune moduri de a profita de beneficiile ghimbirului este prin extragerea sucului.

Beneficiile ghimbirului


Beneficiile ghimbirului pentru sănătate sunt practic nelimitate. Este un aliment folosit pentru a trata greața, răul de dimineață cauzat de sarcină și indigestii, dar și pentru a reduce nivelul colesterolului și pentru ameliorarea simptomelor bolii Alzheimer.
Ghimbirul acționează ca un agent antiinflamator, care poate reduce inflamația în orice zonă a corpului, în timp ce capacitățile sale antioxidante pot restabili starea de sănătate a multor tipuri de celule și inversa daunele cauzate de radicalii liberi. Este, de asemenea, o sursă importantă de magneziu, potasiu, mangan și vitamina B6, toate acestea fiind esențiale pentru funcționarea optimă a întregului organism. În plus, mai jos poți regăsi câteva dintre bolile pe care consumul de ghimbir le poate trata:

  • bolile autoimune, incluzând inflamațiile articulare și artrita reumatoidă;
  • răul de mare;
  • greața de dimineață din timpul sarcinii;
  • durerile și crampele musculare induse de efort;
  • durerile menstruale;
  • răcelile și tusea;
  • infecțiile virale și bacteriene;
  • osteoartrita;
  • diabetul;
  • nivelul ridicat de zahăr din sânge;
  • bolile de inimă;
  • indigestia, disconfortul gastric și refluxul de acid gastric;
  • nivelul ridicat de colesterol și trigliceride;
  • modificările de la nivelul creierului cauzate de vârstă și bolile degenerative;
  • pierderea memoriei;
  • bolile inflamatorii ale gingiilor;
  • acneea și eczemele;
  • impotența;
  • oboseala.

Cum să prepari suc de ghimbir?


După cum spuneam și mai sus, beneficiile ghimbirului pot reieși cel mai bine din sucul de ghimbir. Iată cum poți prepara în propria bucătărie suc de ghimbir!

Ingrediente:
  • 1 lingură de ghimbir tocat mărunt
  • 230 de mililitri de apă
  • 1 lingură de miere
  • 1 lămâie proaspăt stoarsă

Mod de preparare:
Se amestecă apa și ghimbirul mărunțit, până când amestecul devine gros și are consistența unei paste.
Se strecoară și se stoarce sucul din pulpa de ghimbir într-un pahar. Se îndulcește băutura cu o lingură de miere și se adaugă și zeamă de lămâie, pentru un gust mai aromat.
iulia-mirica