4 trucuri care te ajută să bei mai multă apă

Este important să bei cantitatea recomandată de apă pe zi. Chiar dacă nu știi exact toate beneficiile apei pentru organismul tău, știi deja că proprietățile sale sunt vitale pentru buna funcționare a corpului tău.
Cu toate acestea, multe persoane nu beau o cantitate suficientă de apă în fiecare zi. Iar atunci când uiți să bei apă, îți privezi organismul de beneficiile aduse de apă, precum îmbunătățirea funcției digestive, eliminarea deșeurilor metabolice, tratarea durerilor de cap (chiar și a migrenelor) și creșterea nivelului de energie. Însă iată câteva trucuri care te ajută să bei mai multă apă în fiecare zi, pentru o viață sănătoasă!

Ce activități te ajută să bei mai multă apă?


1. Măsoară câtă apă bei în fiecare zi


Poți să-ți iei o sticlă de apă de 2 litri în fiecare zi, pentru a vedea câtă apă bei. Poți alege și calea mai detaliată a acestei metode și să îți notezi undeva fiecare pahar cu apă pe care îl bei.
Poți lipi și un semn la mijlocul sticlei, până la nivelul căruia să bei 1 litru de apă până la mijlocul zilei.

2. Consumă alimente care conțin multă apă


Adesea, ne concentrăm pe aporturile recomandate de carbohidrați, proteine și grăsimi într-o zi. Acest lucru s-ar putea să ne facă să uităm de importanța fructelor și legumelor, care, pe lângă conținutul de minerale și vitamine de care are nevoie organismul nostru, au și un conținut bogat de apă. Căpșunele, pepenele roșu, țelina, ridichile, grepfrutul și pepenele galben sunt alimente compuse din aproximativ 90% apă.

3. Bea apă înainte de masă


Dacă vrei să scapi de kilogramele nedorite, bea apă înainte să mănânci. Un studiu a ajuns la concluzia că persoanele care beau un pahar cu apă înainte de fiecare masă pot slăbi mult mai ușor.
Mai exact, persoanele care au băut aproximativ 450 de mililitri de apă înainte de fiecare masă au reușit să slăbească aproximativ 2 kilograme în plus, studiul fiind desfășurat pe o perioadă de 12 săptămâni. Iar acest obicei este ușor de adoptat și de implementat.

4. Îmbunătățește-ți experiența de băut apă


Poate că te-ai plictisit să bei apă simplă și, de aceea, este mai ușor să uiți de importanța acestui obicei. Însă îți poți îmbunătăți experiența de băut apă prin adăugarea a câtorva felii de castravete sau căpșune într-o sticlă cu apă.
Pe lângă esteticul mai plăcut, acest truc poate transforma sticla ta normală cu apă într-un răsfăț de nerefuzat.
iulia-mirica