Potrivit specialiştilor în nutriţie, urmarea unei diete care conţine alimente cu efect alcalin pentru organism este una dintre cele mai bune modalităţi pentru a avea grijă de sănătate. Odată ce consumăm alimente formatoare de acid (în general toate produsele de origine animală şi produsele procesate din comerţ au un efect acid în corp), această aciditate excesivă duce la îmbolnăvirea organelor prin care se excretă acizii: rinichii, plămânii, pielea, ficatul şi intestinele. Astfel că, cea mai bună soluţie pentru a evita acest lucru este de a consuma alimente integrale, proaspete în cantităţi mari, în defavoarea celor care produc acid şi care se consumă în cantităţi cât mai mici.
De ce este important să consumi alimente alcaline
"O hiperaciditate cronică va coroda ţesutul şi dacă este scăpată de sub control va întrerupe toate activităţile şi funcţiile, de la bătăile inimii până la combustia neurală a creierului. Ea se află la rădăcina tuturor bolilor şi a tulburărilor. (...) Hiperaciditatea este şi cea care ne menţine graşi", explică medicul Robert O'Young în cartea sa "Dieta Young. Miracolul pH pentru o sănătate perfectă". Specialistul mai explică faptul că relaţia dintre acid şi bază este cuantificată astfel: pH 7 înseamnă mediu neutru, pH sub 7 este mediu acid şi pH peste 7 este mediu bazic sau alcalin.
Prin consumul ridicat de alimente alcaline se ajunge la regenerarea ţesuturilor, deoarece acest tip de alimente au un rol antiinflamator odată ajunse în corp. Iată care sunt aceste alimente alcaline:
1. Avocado
Are un pH 8 care ajută la alcalinizarea sângelui, contracarând astfel efectele generate de alimentele acide consumate. Prin urmare, este recomandat să consumi avocado zilnic în salate, smoothie-uri, guacamole sau simplu cu puţină sare de mare.
2. Broccoli
Alături de alte legume verzi (sparanghel, varză de Bruxelles, castravete, ţelină apio, varză, fasole verde, mazăre, ardei verde), broccoli se numără printre alimentele alcaline pe care trebuie să le incluzi zilnic în dietă. Ele conţin clorofilă care ajută celulele sângelui să livreze oxigen în corp.
3. Iarba de grâu
O poţi consuma sub formă de suc stors la rece sau suplimente care să conţină un amestec din diverse ierburi, de grâu, orz, ovăz, pir, recomandă medicul în cartea sa. Acestea sunt mai bogate în nutrienţi decât legumele şi sunt o sursă excelentă de clorofilă care curăţă sângele de toxine.
4. Mugurii germinaţi din nuci şi seminţe
Vlăstarii/germenii/mugurii rezultaţi în urma germinării oricărei boabe sunt recomandaţi pentru consumul zilnic. Aceştia au un efect alcalinizant, funizând corpului foarte multă energie. Consumă germeni de soia, fasole, năut, floarea-soarelui, lucernă, broccoli, varză roşie, ridichi, ceapă, usturoi, hrişcă.