De ce zahărul ucide?

Evitați consumul de zahăr. Obezitatea, diabetul, boala de inimă, cancerul, bolile autoimune, bolile reumatice, sindromul de atenție deficitară și hiperactivitatate la copii și numeroase alte

Evitați consumul de zahăr. Obezitatea, diabetul, boala de inimă, cancerul, bolile autoimune, bolile reumatice, sindromul de atenție deficitară și hiperactivitatate la copii și numeroase alte afecțiuni sunt corelate cu creșterea consumului de zahăr.

Să lasăm cifrele să vorbească.  Un american obișnuit consumă zilnic 250 de grame de zahăr sau 90 kg de zahăr anual. 80% dintre americani sunt supraponderali și 30% sunt declarați obezi. Un american din 3 moare prin cancer,  boală de inimă, accident vascular cerebral sau diabet, toate aceste boli fiind corelate cu creșterea consumului de zahar. (1) 6% din populația mondială are diabet! 230 de milioane de oameni suferă din cauza diabetului. La fiecare 10 secunde o persoană moare din cauza diabetului sau complicațiior acestuia. 3% din decesele din America sunt cauzate de diabet. (1,2)

Ce este zahărul ?

Zahărul este o substanță solidă, alb cristalină, folosită ca aliment pentru a îndulci sau da gust la băuturi și mâncare. Energia calorică a zahărului este 16,8 kJ pe gram (4 kilocalorii), pe când cea a alcoolului atinge 29,8 kJ pe gram (7 kilocalorii).Zahărul se obține din sfecla de zahăr în țările cu climă temperată, și din trestia de zahăr în țările cu climă caldă (tropicală, subtropicală și ecuatorială). Țările cu producțiile cele mai mari de zahăr sunt Brazilia, India și China, iar dintre țările europene mai importante sunt Franța, Germania și Polonia.

Zahărul – un aliment controversat

Zahărul este un aliment pur, natural, spun surse din industrie. Adevărul este că zaharul este produs printr-un proces chimic complex, inițial mecanic. Sfecla este transportată, spălată, tăiată, rezultând tăițeii de sfeclă (analog pentru trestie). Urmează apoi procesul de difuzie, ce presupune încălzirea acelor ‘tăiței’ la 800C timp de 60-100 de minute pentru a realiza o extragere a zahărului în apă. Ulterior în această soluție se adaugă o cantitate mare de var (oxid de calciu), pe de o parte pentru a coagula zahărul sub formă de săruri de calciu insolubile sau parțial solubile și pe de altă parte pentru a elimina reziduurile nonzahar.

Ulterior mai au loc numeroase procese precum saturarea cu dioxid de carbon (CO2), pentru precipitarea excesului de var și purificarea zemii, apoi evaporarea (se îndepartează apa), fierberea, cristalizarea, centrifugarea și în final spălarea cristalelor de zahăr.În America de Nord și în Europa, zahărul alb este cea mai răspândită formă de zahăr de pe piață.

Zahărul brut este dizolvat și ulterior purificat cu acid fosforic. Urmează apoi procesul de carbonatare, adaugarea de hidroxid de calciu filtrare pe cărbune activat și dioxid de carbon, în diverse stadii de filtrare. Un proces extrem de natural, nu-i așa? Mai ‘natural’ de atât nici că există!Surse din industrie (în special Asociația Zahărului din SUA) îi asigură pe oameni că este rezonabil ca un sfert din caloriile zilnice să provină din zahăr.OMS (Organizația Mondială a Sănătății), FAO (Organizația Pentru Alimentație și Agricultură) și numeroase alte asociații internaționale au evaluat în anul 2003 un raport despre zahăr și sănătate efectuat de 30 de experți internaționali.

Concluzia a fost că zaharurile din dieta unui om nu trebuie să depășească 10% din totalul caloriilor zilnice. În categoria zaharuri intră zahărul adaugat sucurilor, prăjiturilor, dulciurilor, dar și zaharurile prezente în miere, siropuri sau sucuri de fructe. Glucidele din dietă (aici fiind incluse zaharurile, cerealele integrale, făinoasele, orezul alb, cartoful, glucidele din fructe), ar trebui să se situeze undeva între 55 -75% din rația calorică zilnică.(3)

Zahărul și sănătatea

Zahărul este unul dintre alimentele cele mai studiate și mai contestate de medicină, fie ea clasică ori naturistă. În baza de date medicale Medline erau publicate la 24 septembrie 2007 peste 1 milion de studii despre zahăr, iar de la începutul lui 2007 și până în prezent, peste 20000 de studii. Folosind cuvintele cheie zahăr și sănătate găsim peste 15000 de studii, doar în 2007 fiind publicate peste 1000 de studii.Zahărul este un aliment foarte concentrat, cu aproximativ 99% glucide cu absorbție rapidă. Pentru un organism adaptat de milioane de ani să se hrănească cu zaharuri complexe din fructe, miere, cereale și legume, ingerarea unei ciocolate sau a altor dulciuri concentrate este un adevărat șoc, care produce dezechilibre în lanț.

Zahărul se absoarbe în corp încă din cavitatea bucală.

Zahărul trece cu ușurință în intestinul subțire, ajunge în sânge și provoacă o stare de hiperglicemie, lucru ce produce o stare de excitare fizic si nervoasă. Pancreasul secretă mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scaderea zahărului din sânge sub medie, asa încât în scurt timp se instaleaza o stare de hipoglicemie. Totodată, la nivelul țesutului adipos se secretă o cantitate mai mică de leptină, invers proporțional cu secreția insulinei. Leptina controlează la nivelul creierului centrul foamei. Când leptina scade, senzația de foame se accentuează. De aceea, deși glucidele furnizează energie rapidă, ele măresc și apetitul. Totodată, insulina blochează arderea grăsimilor din corp. În momentul când consumam glucide rafinate, corpul stochează grăsimi, în loc să le folosească pentru energie.Aceste alternanțe dereglează întreg metabolismul și, în timp, obosesc și uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelasi timp sistemul nervos. Chiar dacă organismul uman are o mare capacitate de adaptare, și suporta o vreme aceste fenomene, mai târziu, însă, apar probleme de sănătate.

Iată care sunt principalele tulburări:

Pancreasul suprasolicitat se dereglează. Glicemia este adusă la valori normale tot mai greu. Apare diabetul zaharat, cu toate consecințele sale cumplite: de la orbire, tulburări circulatorii majore, boli cardiace fatale. În România se estimează că peste șase sute de mii de oameni suferă, în diferite stadii, de diabet.Sistemul imunitar este parțial inactivat vreme de câteva ore dupa ingerarea zaharului. Apare astfel un risc mărit de gripă, boli pulmonare, infecții urinare și intestinale, rinită, sinuzită.Cel mai potrivit înlocuitor natural al zahărului este mierea de albine, un amestec foarte complex de zaharuri naturale, un produs viu, care conține substanțe special făcute să ajute organismul, dar și acesta în limita a 10% din totalul caloriilor zilnice, conform OMS. Practic, un om ce consuma 2000 de calorii zilnic, poate avea în dietă 200 de calorii provenite din miere, sau aproximativ 50 de grame de miere (un gram are 4 calorii).

Ce spun specialiștii despre zahăr?

Multiple studii au corelat consumul excesiv de zahăr cu obezitatea, diabetul, boala de inimă, o multitudine de cancere (sân, uter, ovar, esofag, stomac, laringe, pancreas, colon, rinichi, vezica biliară, chiar și cu temutul cancer pulmonar), boala Alzheimer, diverse boli autoimune.

Una dintre cele mai complete prezentari asupra efectelor adverse ale zahărului aparține cercetatoarei Nancy Appleton, autoarea cărților LICK THE SUGAR HABIT și LICK THE SUGAR HABIT SUGAR COUNTER este ‘147 Reasons Why Sugar Is Ruining Your Health’ și oferă o listă impresionanta de motive pentru care zahărul distruge întradevăr sănătatea. Documentul poate fi gasit online la http://www.nancyappleton.com/pages/damages.html.

Aceste lucruri sunt foarte ușor de demonstrat, și tot ceea ce trebuie făcut este să aruncăm o privire critică peste ocean, în SUA, unde situația din punctul de vedere al sănătatii este dramatică. Obezitatea a devenit o epidemie de proporții, 80% din populație fiind supraponderală și 30% fiind obeză. Epidemie nu este un termen dur, pentru că în SUA epidemice sunt și cancerul sau boala de inimă, pricipalele cauze de deces, foarte strâns corelate cu un consum de zahăr de 250 de grame pe cap de locuitor zilnic. Studii din anul 2007 au corelat consumul de glucide rafinate (zahăr sau făina albă și derivatele) cu risc mărit pentru multiple cancere.

Astfel, în numărul din August 2007 al Jurnalului American de Nutriție Clinică a fost publicat un studiu ce arată ca o dietă predominant glucidică crește de 2 ori riscul de cancer la sân, în special la femeile supraponderale. (4) Un alt studiu, publicat de aceasta dată în ediția din August 2007 a Jurnalului American de Epidemiologie a arătat că riscul de cancer endometrial (de uter) crește cu 36% în cazul femeilor la ce consuma 50 de zaharuri zilnic. (5) Un alt studiu ce va fi publicat în Octombrie 2007 în Jurnalul Nutriție pentru Sănătatea Publică arată că glucidele rafinate cresc riscul de cancer ovarian cu 72%. (6)

Soluția…

Soluția este înlocuirea completă a zahărului din dietă cu glucide complexe din cereale integrale, fructe și legume. Evitarea zahărului este un prim pas către controlul stării de sănătate. Efectele se vor vedea foarte repede și sunt de durată, dacă eliminam complet zahărul și glucidele rafinate (produsele ce au zahăr, glucoză sau făină albă în compoziție).

Bibliografie :

1) Deaths-Leading Causes
2) World Diabetes Foundation – Diabetes Facts
3) Dieta, Nutritie si Preventia bolilor cronice tabelul 6, pagina 56 din raportul tenhic OMS numarul 916
4) Am J Clin Nutr.

2007 Aug;86(2):465-71.Dietary patterns related to glycemic index and load and risk of premenopausal and postmenopausal breast cancer in the Western New York Exposure and Breast Cancer Study.
5) Am J Epidemiol. 2007 Aug 1; [Epub ahead of print] Dietary Carbohydrates, Glycemic Index, Glycemic Load, and Endometrial Cancer Risk within the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition Cohort.
6) Public Health Nutr. 2007 Oct;10(10):1076-81. Epub 2007 Mar 2.Glycaemic index, glycaemic load and ovarian cancer risk: a prospective cohort study.

Cu stimă,

Doctor Andrei Laslău

http://www.andreilaslau.ro/
https://www.facebook.com/drlaslauandrei

andrei-laslau
andrei-laslau
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod