Dietă: Cum să mănânci sănătos chiar dacă ai mai încercat şi n-ai reuşit

Nu te stresa pentru faptul că ai făcut o alegere greşită, ci gândeşte-te cum să revii pe drumul cel bun, fiind mai atentă la următorul produs pe care-l consumi!
Cu siguranţă ţi-ai propus să mănânci mai sănătos şi ai mai avut şi tentative eşuate. Nu trebuie să te descurajezi, deoarece totul se învaţă şi gusturile tale se schimbă pe măsură ce te obişnuieşti cu anumite alimente. Mâncatul sănătos nu trebuie să constituie o sursă de stres pentru tine, ci trebuie să fie planificat în aşa fel încât să îţi satisfacă poftele culinare. Trebuie doar să îţi setezi în minte faptul că vrei să faci alegeri mai sănătoase şi să nu cumperi orice îţi iese în cale.

Chiar dacă ai mai încercat să mănânci sănătos şi ai căzut din nou pe panta produselor fast-food sau a dulciurilor din comerţ, nu ai niciun motiv să nu te întorci la obiceiurile bune.
Cum să te reapuci de mâncarea sănătoasă:


1. Gândeşte-te la corpul tău ca la un templu


Nu mânca orice îţi cade în cale, ci fii puţin mai selectivă pentru buna funcţionare a organismului. La fel cum te îngrijeşti de exteriorul tău, şi interiorul are nevoie de acelaşi tratament blând, iar alimentele nesănătoase nu sunt cele mai potrivite pentru a-ţi răsfăţa corpul din interior. Dacă ai grijă de pielea ta şi părul tău, tot aşa trebuie să asiguri corpului nutrienţii esenţiali de care are nevoie ca să funcţioneze în interior bine.


2. Fii selectivă!


Înainte de a cumpăra ceva analizează-i puţin valoarea nutriţională. Dacă nu asigură niciun nutrient important corpului atunci cu siguranţă că nu are nevoie de el şi îl vei consuma doar pentru a-ţi satisface o poftă.
Fii mai selectivă cu alimentele pe care le mănânci, la fel cum îţi alegi cu atenţie cremele pentru faţă sau produsele pentru păr.


3. Nu intra în supermarket dacă îţi este foarte foame


A merge la cumpărături atunci când senzaţia de foame este foarte accentuată este total greşit, deoarece vei fi tentată să faci numai alegeri nesănătoase. Este de preferat să eviţi supermarketul când îţi este foarte foame sau atunci când nu ai cât de cât o listă clară în minte cu ceea ce vrei să cumperi.


Vei vedea că îţi este mult mai uşor să cumperi doar alimente sănătoase atunci când îţi faci o listă de acasă pe care o respecţi cu stricteţe. Astfel, eviţi şi cumpărăturile inutile, ajungând în final să nu mai arunci deloc mâncare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod