Dietă: Cum să mănânci sănătos chiar dacă ai mai încercat şi n-ai reuşit



4. Chiar dacă ai făcut o alegere greşită, întoarce-te pe drumul cel bun!


Ai comis o greşeală şi ai mâncat ceva ce nu trebuia? Nu te îngrijora prea tare de acest aspect, ci gândeşte-te că ţi-ai făcut pofta şi te poţi întoarce liniştită pe drumul cel bun. Nu-ţi face mustrări de conştiinţă pentru orice produs nesănătos pe care l-ai consumat, deoarece cu toţii avem pofte diverse pe care trebuie să le satisface uneori. Cel mai important lucru este acela că eşti responsabilă şi revii la obiceiurile bune, încercând să te ţii de ele.



5. Nu exagera cu cumpărăturile şi umple frigiderul cu multe fructe/legume/verdeţuri


Nu cumpăra cantităţi exagerate de mâncare pentru că vei sfârşi prin a arunca din ea. A avea un frigider, congelator şi o cămară bine organizate este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru a menţine obiceiul de a mânca sănătos. Astfel, vei avea numai alimente sănătoase la îndemână şi acest lucru îţi va intra în obişnuinţă. Consumând alimentele bune vei ajunge să pofteşti mult mai des la ceea ce trebuie şi îţi va fi mult mai uşor să rezişti tentaţiilor alimentare de tot soiul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod