Dietă: 6 reguli esenţiale care accelerează arderea grăsimilor



3. Consumă proteine pe parcursul zilei


Cercetările arată că persoanele care au grijă să consume proteine pe parcursul zilei ard mai uşor caloriile. "Proteinele sunt constituite în principal din aminoacizi care sunt greu de digerat pentru corp spre deosebire de carbohidraţi. Acest lucru te face să arzi mai multe calorii pentru a scăpa de ei", explică Jeff Hampl, nutriţionist şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Americană de Dietetică.

Asta nu înseamnă că trebuie să consumi cantităţi exagerate de carne, lactate sau ouă, ci să te asiguri că în jur de 35% din caloriile ingerate să rezulte din proteine.
Exemplul concret oferit de specialist se referă la o dietă de 1800 calorii din care până la 630 de calorii trebuie să rezulte din surse bune de proteine, aum ar fi peşte, pui, iaurt cu conţinut mic de grăsime, iaurt, nuci crude, seminţe crude şi leguminoase (linte, năut, fasole, mazăre). "Încearcă să ai o porţie de proteine cum ar fi nucile, o conservă de ton sau o felie mică de brânză la fiecare masă principală sau gustare", recomandă specialistul.


4. Mese mici şi dese


Potrivit experţilor, consumând mese în cantităţi mici şi mai dese vei reuşi să ai un metabolism alert. Spre deosebire de varianta celor trei mese principale cu o cantitate mai mare de alimente, mesele mici si dese au rolul de a menţine metabolismul alert şi de a-l ajuta să ardă mai uşor grăsimile.
Nu lăsa să treacă patru ore între mese şi nu uita să incluzi la fiecare masă o sursă de proteine pentru a stimula metabolismul!

De exemplu, dacă începi ziua cu un mic dejun bogat în cereale integrale şi fructe, atunci ia o gustare înainte de masa de prânz care să conţină un iaurt simplu, iar la masa de prânz consumă o porţie mică de peşte sau pui cu o salată de verdeţuri. Apoi urmează o gustare de amiază care poate să conţină o banană şi o bucată mică de brânză sau o linguriţă de unt de arahide, iar la masa de seară poţi să optezi pentru curcan, somon sau altă sursă de proteine alături de legume la abur.


5. Foloseşte ardeiul iute


Pune câteva rondele de ardei iute în salate sau supe, deoarece capsaicina din el are rolul de a intensifica arderea grăsimilor.


6. Alege carbohidraţii buni


Pâinea albă, covrigii, sticks-urile şi produsele de patiserie nu au ce să caute în meniul tău zilnic. Acestea favorizează depunerea grăsimilor şi încetinesc metabolismul.
Alege în schimb cu încredere carbohidraţii buni care se regăsesc din belşug în legume, fructe şi cereale integrale.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod