Taur(21 aprilie - 21 mai)
Vei fi o noră liniştită atât timp cât rudele soţului tău nu se bagă în viaţa voastră.
Dacă încep să îţi dea sfaturi atunci când nu le ceri sau să facă vizite nedorite şi neanuţate, atunci cu siguranţă vei riposta şi le vei reproşa. Îi vei ţine la distanţă cu riscul de a se strica relaţiile dintre voi.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Nu vei suporta să trăieşti împreună cu rudele iubitului şi faci în aşa fel încât fiecare să aibă viaţa lui.
Atât timp cât vă veţi vedea rar, vei încerca să păstrezi o relaţie normală, poate chiar perfectă. Nu accepţi ca ei să intervină în relaţia voastră şi să ştie detalii intime despre voi.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Vrei o relaţie bazată pe respect şi nu suporţi falsităţile din partea rudelor soţului tău.
Preferi să ţi se spună direct în faţă atât criticile, cât şi laudele, pentru că aşa acţionezi şi tu. Îi poţi integra în familia ta la fel ca şi pe părinţii tăi, fără să faci diferenţe.
Leu(22 iulie - 22 august)
Te poţi înţelege de minune cu familia iubitului, însă aceasta nu trebuie să îl influenţeze în niciun fel.
Nu suporţi să îi bage idei în cap, mai ales dacă acestea nu se potrivesc cu ale tale, iar soţul tău se lasă foarte uşor influenţat. În cazul de faţă, nu te vei abţine să le spui în faţă să îşi vadă de viaţa lor!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Eşti o fire foarte directă şi nu ţii cont de persoana pe care o ai în faţă atunci când te nemulţumeşte ceva.
Chiar dacă rişti să îţi faci socrii să te urască, preferi să fii împăcată cu tine şi să nu te conformezi regulilor lor absurde doar pentru că aşa li se pare lor normal.
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Te faci uşor plăcută şi în acelaşi timp faci eforturi pentru a te înţelege bine cu toată lumea.
Îţi respecţi socrii, iar dacă aceştia te deranjează vreodată cu ceva nu le vei reproşa acest lucru. În cel mai rău caz, vei avea unele discuţii cu soţul tău, dar îi vei ignora pe aceştia şi le vei da dreptate în faţă.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Nu le vei accepta niciodată socrilor să îţi spună ce să faci în familia ta, de aceea relaţia dintre voi ar putea fi dificilă.
Tensiunile dintre voi ar putea chiar să îţi provoace neplăceri în cuplu. Dacă aceştia nu vă invadează spaţiul intim, atunci puteţi să vă înţelegeţi de minune.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Dacă socrii tăi îţi fac observaţii şi stau cu gura pe tine mereu când mergi în vizită, atunci cu siguranţă vei vrea să răreşti revederile.
Nu te vei certa cu ei, însă vei încerca tacit să păstrezi o distanţă care să le arate că este ceva în neregulă în comportamentul lor.
Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)
Nu vei accepta niciodată ca familia iubitului să îţi propună modificări în viaţa de cuplu, la fel de bine cum nu suporţi nici să îl certe pe soţul tău ori de câte ori au ocazia.
Faptul că îl tratează tot ca pe un copil te face să te îndepărtezi de ei, ba chiar să îi urăşti.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Este foarte important ca părinţii iubitului tău să te vadă ca parte din familia lor şi să îţi poarte de grijă la fel cum o fac cu el, doar aşa veţi avea o relaţie apropiată.
Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci vei fi nevoită să te retragi şi să nu îţi doreşti prea mult să vă vedeţi. Egoismul lor te poate determina să îţi manipulezi soţul contra lor.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Te adaptezi uşor oricăror condiţii şi îi accepţi pe cei din jurul tău aşa cum sunt ei, şi acest lucru se întâmplă şi cu părinţii soţului tău.
Cu siguranţă sunt lucruri care te nemulţumesc la ei, însă nu le vei băga în seamă şi vei încerca să împaci pe toată lumea.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Nu îţi stă în caracter să te dai pe lângă oameni şi nici să le faci pe plac dacă tu nu eşti de aceeaşi părere cu ei.
Indiferent dacă este vorba de soacra sau socrul tău, vei fi mereu directă şi nu îi vei menaja în niciun fel. Păstrezi însă o urmă de respect şi încerci să foloseşti un ton şi un limbaj decent.
Posteaza comentariu