Dietă. 5 alimente care te ajută să controlezi pofta exagerată de mâncare



4. Supele cremă şi ciorbele

Consumă-le la fiecare masă de prânz, astfel încât vei fi pe jumătate sătulă după o farfurie mare de supă şi poţi alege la felul al doilea ceva uşor.


5. Ouăle

Sunt cele mai potrivite pentru micul dejun, după cum arată un studiu recent. Consumă ouă la micul dejun, deoarece te vei simţi sătulă până la masa de prânz şi nu vei fi tentată să mai ronţăi câte ceva între mesele principale. Un mic dejun de 300 de calorii care să conţină până la 39 de grame de proteine din ouă sau carne slabă reduce senzaţia de foame şi te va determina să mănânci mai puţine calorii pe parcursul zilei.


Reguli ca să nu-ţi fie foame când eşti la dietă


Chiar dacă reduci numărul caloriilor, asta nu înseamnă că trebuie să suferi de foame, atâta vreme cât faci alegerile alimentare corecte. Astfel că pentru a nu-ţi sabota dieta, dar nici să nu suferi de foame adaugă aceste alimente în lista la zilnică:

  • Supele, tocăniţele, cerealele integrale fierte şi fasolea boabe
  • Fructele şi legume
  • Carne slabă, peşte, ouă.

De asemenea, este recomandat să consumi fructele întregi mai degrabă decât să le foloseşti pentru a face sucuri sau smoothie-uri.
Iar la orice gustare ai lua este indicat să optezi pentru proteine din carne slabă sau lactate degresate.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod