După seria de scandaluri pe care le-a provocat odată cu intrarea în juriul emisiunii "Românii au talent", se părea că Mihaela Rădulescu nu va prinde şi următorul sezon al show-ului transmis de Pro TV. Apetenţa ei recunoscută pentru controverse, susţinută de apariţiile sale provocatoare şi de postările incisive de pe Facebook, nu erau compatibile cu "politica" internă a postului şi era de aşteptat ca ea să fie exclusă din echipa de vedete Pro. Cu toate acestea, Mihaela Rădulescu merge mai departe.
Ea rămâne o figură importantă a staţiei şi, chiar dacă a renunţat la promovarea prin scandaluri, caută şi reuşeşte să rămână foarte vizibilă - o expunere susţinută din care Pro TV nu are decât de câştigat.Relaţia ei cu paraşutistul spaţial Felix Baumgartner, precum şi imaginea de femeie activă, pasionată de sport, pe care şi-a cultivat-o constant pe blogul şi pe pagina ei de Facebook, dar şi prin participare ala diverse evenimente sportive, au plasat-o pe Mihaela Rădulescu în postura de favorită la un loc ]n schema unui nou show pe care Pro TV îl va transmite.
În decembrie 2015, conducerea postul a anunțat oficial achiziționarea formatului internațional "Survivor"/"Supraviețuitorul", unul dintre cele mai spectaculoase programe de televiziune din lume. La scurt timp, au început castingurile pentru găsirea celor 16 aventurieri care vor sta pe o insulă pustie și vor fi nevoiţi să se descurce cu resurse reduse. Cel mai rezistent va cuceri marele trofeu.
Posteaza comentariu