Pisicile sunt inteligente!

Daca definitia potrivita pentru notiunea de "inteligenta" ar fi "abilitatea de insusire, de retinere a informatiilor si capacitatea de a le utiliza pentru a rezolva problemele"...

Daca definitia potrivita pentru notiunea de "inteligenta" ar fi "abilitatea de insusire, de retinere a informatiilor si capacitatea de a le utiliza pentru a rezolva problemele", atunci pisica este in mod evident cel mai inteligent animal dintre cele care ne inconjoara.

Incercati sa puneti o pisica adulta intr-o camera in care nu a mai fost inainte si observati-o cum inspecteaza fiecare coltisor al acesteia. Aceasta cercetare amanuntita ii ofera informatii valoroase despre mediul inconjurator, informatii care ii pot chiar salva viata in anumite situatii. De fapt, curiozitatea caracteristica nu i-a daunat niciodata pisicii, ba, din contra, i-a conferit reputatia de a avea noua vieti!

Cu totii stim ca abilitatea pisicilor de a investiga teritorii noi e legendara, dar, in acelasi timp, s-a dovedit ca aceasta capacitate a lor de a capta informatii este superioara celorlalte animale domestice.

Capacitatea intelectuala a pisicii este pusa in valoare de abilitatea ei de a folosi informatiile pe care le detine, pentru a trece cu bine peste anumite situatii.

Pisicile sunt capabile de a-si forma "tipare de invatare", o trasatura care se presupunea ca ar apartine numai primatelor.

De exemplu, pisicile care erau dresate sa traga niste cutii pe roti au dovedit ca pot combina aceasta abilitate cu propriul lor mod de rezolvare a problemelor.

De exemplu, una dintre pisici a tras o cutie pana la un anumit punct, dupa care a folosit-o pentru a ajunge la recompensa dorita: o bucatica de carne suspendata de tavan cu ajutorul unei sfori. Abilitatile cognitive ale pisicii se constituie intr-o gama foarte variata, care nu este integral cunoscuta, dar ele continua sa-i uimeasca pe posesorii de pisici prin ingeniozitatea lor.

Pisicile invata prin intermediul observatiei, al imitatiei, al incercarii si, bineinteles, al greselii, exact asa cum fac si oamenii.

Sunt foarte numeroase povestirile ale caror protagoniste sunt pisici care reusesc sa deschida usi sau dulapuri, sa stinga lumina sau chiar sa foloseasca toaleta, numai prin observarea cu atentie a modului in care stapanii lor executa aceste activitati.

Multi specialisti in comportament felin, precum si experti in psihologia infantila par sa fie de acord ca nivelul de inteligenta al unei pisici adulte il egaleaza pe acela al unui copil in varsta de 2-3 ani. Stim cat de manipulatori si de inteligenti sunt copiii la aceasta varsta, deci este cumva de mirare ca pisicile se achita mai bine de sarcina de a-si "dresa" stapanii decat o fac acestia cu adoratele lor?

Avand in vedere faptul ca pisica este cel mai inteligent animal domestic, este foarte important ca cel care o detine sa cunoasca foarte clar limitele proceselor ei cognitive, deoarece atribuirea de motivatii pur umane animalului favorit poate dauna abordarii metodice in tratarea problemelor comportamentale.


De exemplu, o pisica nu poate reflecta la trecut si nici nu poate privi in perspectiva, deci este inutil pentru proprietar sa-si pedepseasca animalul pentru ceea ce a facut chiar si cu numai cateva minute mai inainte, deoarece pisica este incapabila sa realizeze conexiunea dintre actiune si pedeapsa. Similar, actiunile pisicii nu pot avea ca motiv razbunarea pentru o pedeapsa anterioara aplicata de catre stapan.

In concluzie, nu subestimati inteligenta pisicii! Incercati sa va cunoasteti cat mai bine favorita si sa actionati astfel incat convietuirea sa fie una benefica pentru ambele parti.