Bulldogul englez - metamorfoza unui combatant

Acest caine tipic britanic a fost convertit in simbol national si celebrat in asemenea masura incat, in anul 1966, a devenit mascota Campionatului Mondial de Fotbal ce a avut loc in Anglia.

Bulldogul, pe numele sau oficial - Bulldog englez, s-a schimbat foarte mult in ceea ce priveste aspectul, temperamentul si, mai ales, comportamentul initial avut pe vremea cand rasa a aparut si a inceput sa devina populara in arhipelagul britanic.

Astazi el este mereu admirat si in centrul atentiei in marea majoritate a ringurilor expozitiilor de frumusete din intreaga lume, un caine de companie extrem de agreabil si de pretuit de catre toti iubitorii de caini.

Istoria rasei este legata de anticii caini de lupta si paza, arhaicii mastiffi. Acesti mastiffi erau utilizati de catre vechea populatie britanica pentru paza stapanilor, proprietatilor sau bunurilor aflate, in acele timpuri, la discretia "celui mai tare".

In zilele noastre, ca si in cazul altor rase, exista teorii diferite privitoare la originea acestei rase, teorii ce, bineinteles, nu coincid! Una dintre aceste teorii sustine crearea rasei ce constituie subiectul articolului in insulele britanice, menirea sa principala fiind aceea de caine de lupta: bull - baiting, o "distractie" cruda, dar foarte populara in Anglia.

In secolele al XIII-lea si al XVIII-lea, aceasta distractie a fost considerata un fel de "sport national" ce isi avea adepti in toate categoriile sociale. Acest "sport" avea drept obiect lupta dintre acesti caini si tauri. Cainele trebuia sa tranteasca la pamant taurul, animal mult mai puternic decat amicul nostru patruped.

In realitate, cainii erau dresati sa muste taurul de anumite parti ale corpului, in special de nas, loc extrem de dureros pentru "furiosul incornorat". Cei mai instruiti combatanti vizau numai acest loc, dar multi dintre ei cadeau victimele coarnelor ascutite ale fiarei infuriate.

Combativitatea si abilitatea acestori caini erau singurele criterii de selectie ale rasei in acele vremuri. De multe ori se organizau si lupte intre acesti caini, victoria lor asupra semenilor constituind un motiv de mandrie pentru stapani.

Frecvent, Bulldogii erau aruncati in arena pentru a lupta chiar impotriva ursilor, pumelor, leilor si a altor animale de acest gen. Iata de ce, in acele vremuri, ei erau "selectionati" in crescatorii numai pe criterii de agresivitate si de rezistenta fizica si in nici un caz pe baza fenotipului. Rezultatul: caini mult mai zvelti decat cei pe care putem sa-i vedem astazi.

In anul 1778, Ducele de Devonshire a fost promotorul unei legi impotriva "bull-baiting-ului". Bineinteles, luptele nu au fost eradicate imediat. Ele au continuat in clandestinitate, transformand acesti caini intr-un fel de inamici publici, numarul lor scazand destul de drastic.

Nu a trecut insa mult timp si luptele cu taurii au fost inlocuite cu cele dintre caine si urs sau intre caini. Pretul foarte ridicat al luptelor cu ursii a determinat, din fericire, pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, disparitia acestor "distractii".

Rasa si-a gasit iubitori priceputi care, ignorand trecutul de luptator al acestui caine, au trecut la selectarea si stabilizarea unor caractere de rasa ce au facut din Bulldog un participant de marca al expozitiilor de frumusete. Trebuie spus faptul ca, pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, exemparele existente erau mult mai slabe calitativ decat cele pe care le vedem astazi.

Crearea Bulldog Clubului englez, din initiativa unor devotati ai rasei, a deschis o noua cale acestei rase prin urmarirea cu rigurozitate a imbunatatirii aspectului fizic al acestui caine. Clubul a fost cel care a confirmat aceasta rasa in cadrul unei expozitii organizate in anul 1859, standardul rasei fiind publicat abia in 1879.

Acest standard a fost modificat de foarte putine ori de la aparitia sa pana in prezent. Acesta este unul dintre motivele pentru care Bulldogul englez este foarte greu de arbitrat, avand in vedere relativa varietate de tipuri si este foarte greu de ales un exemplar de buna calitate, chiar si in expozitiile din zilele noastre.

Chiar daca a suportat o metamorfoza radicala - din caine de lupta devenind caine de companie - din secolul al XVIII-lea si pana in prezent rasa a evoluat, ea fiind obiectul afectiunii multor familii engleze.

Cu toate ca Bulldogul a avut foarte mult de suferit din pricina celui de Al Doilea Razboi Mondial, numarul de exemplare scazand in Anglia de la 12.000 la 8.000, in epoca postbelica rasa a cunoscut o raspandire mare in intreaga lume, fiind promovata de crescatori responsabili, ce au urmarit cu asiduitate tipul si, mai ales, sanatatea fizica a acesteia.

Trebuie sa mentionez aici ca Bulldogul englez are primul standard in care atat de conservatorul Kennel Club englez a introdus pentru prima oara capitolul "elemente de descalificare". Iata ca aceasta rasa a reusit sa infranga mandria acestei natiuni care a inventat chinologia!