Nici una dintre antichitatile ce starnesc astazi pasiunea colectionarilor nu are o istorie atat de indelungata precum ceramica. De la primele recipiente modelate manual ale Mesopotamiei, la frumusetea clasica a vaselor grecesti, de la incomparabila finete a portelanului chinezesc la excesele secolului XIX si exuberanta Art Deco, vreo zece milenii de productie ceramica la scara planetara ne stau inainte.
Pentru a putea prezenta de o maniera coerenta o asemenea istorie, a trebuit, deci, sa o impart in episoade, cu... "va urma"!
Data de nastere a acestei arte nu ne este cunoscuta, asa cum nu stim nici cum a ajuns omul sa aiba ideea de a modela recipiente din lut si a le arde in foc pentru a le face rezistente la apa.
Ceea ce stim insa este ca, desi lutul fusese utilizat cu mult inainte in scopuri "arhitecturale" (la constructia si intarirea adaposturilor) sau magico-rituale (realizarea de figurine nearse utilizate in cadrul unor ceremonii), istoria ceramicii incepe in Neolitic, cu prima piesa din lut arsa intentionat.
Ce a urmat a fost una dintre cele mai pasionante aventuri ale umanitatii...Aparitia ceramicii coincide in mod semnificativ cu sedentarizarea oamenilor, caci ea presupune accesul, cel putin sezonier, la rezerve de lut, si s-a nascut din nevoia de a depozita stocul de hrana si lichide obtinut prin cultivarea plantelor si cresterea animalelor.
Diversele culturi preistorice si apoi cele istorice dezvoltate in Orientul Apropiat si Mijlociu au fost cele care au marcat primii pasi, la inceput timizi, in constituirea unor tehnici de productie si decorare a ceramicii, ce aveau sa fie transmise si rafinate timp de milenii.
In Mesopotamia mileniului VII i.H., cultura Proto-Hassuna producea vase construite manual din suluri lungi de lut roscat, suprapuse in spirala si arse la temperaturi joase.
Mai apoi, in mileniile VI-IV, cultura Samara incepe sa-si picteze vasele cu ornamente brun-roscate inspirate din tesaturi si inventeaza marca de olar, simptom al aparitiei comertului, cultura Halaf acorda mai multa importanta pregatirii lutului, iar cultura Ubaid introduce o prima versiune a rotii olarului si ridica temperatura de ardere la 1.050-1.200° Centigrade.
In Egipt, perioada predinastica si cea dinastica timpurie (Regatul Vechi) sunt cele care aduc cele mai multe si mai diverse inovatii in ceramica: culturile nubiana si Fayum, ceramica de Badarian, Naqada (I si II) si de Meidum se fac toate remarcate printr-un vocabular decorativ propriu, prin vasele cu pereti foarte subtiri si rezistenti, datorita unei laborioase "preparari" a lutului, si prin simplitatea rafinata a formelor utilizate.
Aici, roata olarului patrunde abia pe la 2.400 i.H. si continua sa convietuiasca multa vreme cu ceramica modelata manual.
Dar cea mai spectaculoasa inventie autohtona a fost cu siguranta faianta, cunoscuta drept "pasta egipteana", obtinuta dintr-un amestec de praf de cuart cu natron sau carbonat de potasiu, prin arderea caruia, pe suprafata obiectului, se formeaza un fel de glazura vitroasa.
Prin adaugarea de cupru in amestec, acesta capata o frumoasa nuanta de turcoaz, iar manganul il facea purpuriu. Din acest material au continuat sa se produca, de-a lungul intregii istorii a acestei civilizatii, mici obiecte modelate manual sau presate in mulaje (flacoane, amulete, margele, figurine, insertii pentru alte obiecte), constituind una dintre marcile sale distinctive.
Perioadele istorice ulterioare (Regatul Mijlociu, cel Nou si Epoca tarzie) aduc mai putine inovatii in ceea ce priveste sistemul decorativ, foarte traditionalist, dar au meritul de a fi crescut simtitor calitatea produselor, gratie imbunatatirilor aduse rotii olarului si receptivitatii aratate pentru formele si tehnicile ceramice ale culturilor straine cu care egiptenii vin acum in contact prin comert sau cucerire.
In perioada ptolemaica apare chiar o productie de ceramica neagra lucioasa ce o imita pe cea greaca, iar faianta autohtona capata o nuanta caracteristica, de albastru inchis.