Istoria ceramicii - China

Inainte de a explora formele si tipurile de ceramica dezvoltate in lumea islamica si Europa, pentru a le intelege mai bine, este absolut necesara o trecere in revista a extraordinarelor realizari ale Extremului Orient, ce au influentat imens, atat prin tehnicile si materialele utilizate, cat si prin incredibila diversitate a stilurilor decorative, evolutia acestei arte la scara planetara.

Iata de ce imi propun ca, in aceste randuri, sa ma ocup exclusiv de China, urmand ca, intr-un numar viitor, sa "vizitam" si ceramica japoneza si pe cea coreeana.

Dintre toate civilizatiile planetei, cea chineza este probabil aceea care ne-a lasat cea mai spectaculoasa si mai bogata mostenire in arta ceramicii, dar, in acelasi timp, si una dintre cele mai putin cunoscute noua, europenilor.



Cele mai vechi piese de ceramica descoperite aici dateaza de acum 10.000-11.000 de ani si provin din zona de Sud-Vest: vesela rituala si utilitara, insotita de figurine de porci stilizati.

Un grup interesant si distinct il constituie ceramica de Gansu, produsa pe la 3.000-1.500 i.H., in campiile de langa Fluviul Galben.

Aceste piese, majoritatea urne funerare sau vase de gatit cu 3 picioare, erau construite manual din suluri de lut rosu, arse si pictate cu motive geometrice rosii, negre si brun-purpurii, inrudindu-se stilistic cu cele produse in Asia de Sud-Vest, in Sudul Persiei si Rusiei sau in Beluchistan.

Ulterior, in Epoca de Bronz, cand in China turnarea bronzului si prelucrarea jadului ating un deosebit rafinament, incep sa se faca simtite o serie de influente reciproce intre aceste arte si ceramica, ce nu vor disparea niciodata definitiv, in ciuda unor scurte intermitente.

Raspandirea rapida a rotii olarului in mileniul IV i.H. a avut puternice consecinte asupra formei vaselor obtinute, mai uniforme si cu peretii mult mai subtiri, ca in cazul ceramicii negre si lucioase a culturii Longshan.

Primele dinastii istorice, Shang si Zhou (1700-221 i.H.), aduc cu ele cateva inovatii semnificative: o foarte atenta preparare a lutului alb si fin, din care se modeleaza forme asemanatoare vaselor de bronz, noi modele de cuptoare, mai sofisticate si permitand un mai bun control al temperaturii interioare, obtinerea primelor glazuri simple, prin presararea de cenusa de lemn sau de praf de feldspat pe umerii vasului inainte de arderea la 1.200° C, ceea ce a permis, in cele din urma, crearea celor mai vechi piese de faianta cunoscute.

Deja cunostintele si maiestria olarilor chinezi sunt demne de toata admiratia, cum o dovedeste celebra armata de teracota a primului imparat, Qin Shihuang, compusa din 7.000 de modele de razboinici si cai in marime naturala.

In vremea dinastiei Han (221 i.H. - 220 d.H.), majoritatea vaselor, fie din lut, fie din faianta, sunt lucrate la roata rapida sau presate in mulaje complexe si acoperite cu glazuri pe baza de plumb, in nuante de verde, pentru a imita cat mai bine bronzurile contemporane.

Sub dinastia Tang (618-906 d.H.), se reia comertul cu Vestul, temporar intrerupt, importandu-se din nou plumbul necesar obtinerii unei glazuri transparente pentru vasele de lut, ce putea fi colorata cu oxizi metalici in nuanta ambrei, in brun, verde sau albastru inchis, si folosita pentru a picta diverse motive geometrice pe partea superioara a vaselor.

Se fac, de asemenea, eforturi pentru perfectionarea veselei albe destinate ceremoniilor funerare, ceea ce a dus la inventarea portelanului, material rezistent si translucid, fuzionat la peste 1.250° C, pana aproape de vitrificare, dintr-un amestec de caolin si praf de roca feldspatica.

In aceasta epoca, notabile mai sunt ceramica de Yue, ale carei glazuri gri-verzui ii dau un aspect ca de jad, si aparitia Celadonului cu glazurile sale verde-deschis, uneori opace, alteori transparente, ce avea sa faca scoala, de-a lungul secolelor, in Estul Asiei.

Domnia dinastiei Song (960-1279 d.H.) este o perioada foarte activa pentru ceramica chineza, patronata de o curte imperiala ce incurajeaza inovatiile artistice. Imitarea jadului este unul dintre idealurile olarilor timpului, iar forma in ansamblul sau e mai pretuita decat ornamentele, motiv pentru care accentul se pune pe eleganta, puritatea si finetea pieselor mai mult decat pe coloritul lor.