Despre recrutare si HR, cu Alexandra Oana

Aspectele cele mai putin placute sunt generate de aceiasi candidati sau clienti care in alt moment te-au facut fericit si multumit de proiectele tale. Pot fi candidati care nu vin la interviuri, sau nu se prezinta la interviul cu clientul, sau clienti care nu raspund la telefon sau e-mail atunci cand ai nevoie de ei.

Care consideri ca a fost cea mai mare reusita din intreaga cariera?

Cea mai mare reusita a fost sa ajung aici si sa invat atat de multe intr-un timp relativ scurt. Am avut parte de o scoala foarte buna de resurse umane, tocmai datorita faptului ca, de multe ori, am invatat de una singura sau impreuna cu colegii mei.

Ce intentii de viitor ai in ceea ce priveste cariera?

In prezent sunt masteranda in Administrarea Afacerilor si am ales acest program prin prisma faptului ca voi reusi sa imi conturez mult mai bine o imagine completa a ideii de business.

Sunt o persoana creativa, care stie ce vrea, si consider ca aportul meu in cadrul unei companii poate fi mai mult decat ceea ce ar insemna persoana de la recrutare.

De altfel, nu doresc sa ma indepartez de domeniul resurselor umane, chiar daca, la un moment dat, ma voi gandi sa ma implic si in alt gen de afacere. Pana acum, nu am castigat experienta decat pe partea de coordonare a activitatii de recrutare si putin din ceea ce inseamna evaluare de personal. Mai sunt multe de descoperit.

Care sunt atributele pe care ar trebui sa aiba un recruiter de succes?

Curiozitatea si spiritul comunicativ sunt caracteristicile principale ale unui recruiter de succes. Trebuie sa fii rapid, dar in acelasi timp orientat catre rezultat, pentru a definitiva procesele de recrutare cu succes. In fiecare moment apare un nou gen de proiect, de job pentru care trebuie sa recrutezi, si trebuie sa stii sa te documentezi, sa afli cat mai multe despre ceea ce va face un candidat atunci cand va lucra pe postul respectiv.

Totodata, pentru a fi un recruiter de succes trebuie sa ai rabdare, sa fii calm indiferent de situatia de la interviu sau din cadrul intalnirii cu clientul. Flexibilitatea este iarasi o caracteristica importanta a unui recruiter, din perspectiva oamenilor cu care intri in contact.

Cum sunt privite femeile in acest domeniu?

Nu pot spune ca exista o diferenta intre femeile si barbatii care lucreaza in acest domeniu. E un procent mai mare, totusi, de femei care lucreaza in resurse umane, in special pe recrutare. In schimb, in pozitii de top management intalnim in aceeasi proportie atat barbati, cat si femei.

De cele mai multe ori, femeile care vin la interviu sunt foarte relaxate in cadrul discutiei, in schimb o parte din barbati sunt un pic confuzi. Insa cunosc barbati care lucreaza in domeniul recrutarii si o fac foarte bine.

De obicei, ei sunt motivati de domenii mai tehnice, de genul constructii, IT sau inginerie. Femeile merg pe pozitii cum sunt cele din contabilitate, financiar sau administrativ.

Care sunt lucrurile esentiale pe care trebuie sa le stie orice persoana dornica sa lucreze in domeniul resurselor umane?

Daca ne referim strict la domeniul recrutarii, persoanele care isi doresc sa activeze pe o pozitie de recruiter trebuie sa stie ca vor avea parte atat de succese, cat si de proiecte care par sa nu se mai termine.

In agentii de recrutare vor fi implicati in numeroase proiecte, din diverse industrii, si nu vor ajunge sa se plictiseasca sau sa se plafoneze. Daca vorbim de departamentul de recrutare al unei companii, trebuie sa stie ca exista doar un anumit numar de pozitii ce vor trebui acoperite intr-o anumita perioada.

Pe de alta parte, vor fi implicati si in alte activitati de resurse umane, diferite de ceea ce inseamna recrutarea: negocieri de salarii, contracte de munca, activitati de inductie, evaluare si multe altele.

In plus, trebuie sa te adaptezi fiecarui client intern sau extern. Daca vrei o cariera in acest domeniu, trebuie sa fi rabdator, deschis catre nou si interesat de ceea ce inseamna resurse umane. E nevoie de multa deschidere, integritate, dar si diplomatie, mai ales ca resursele umane presupun multa comunicare cu cei din jur.

 

Comentarii (28)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • George pe 20 Mar 2012, 20:58
    ciudat

    citind cest articol nu pot decat sa reamintesc vorba unui amic:"nu conteaza cat de mult te pricepi cata vreme ai o crapatura intre picioare". ca sa spui tu ca atunci cand ai fost pusa in postura sa te angajezi aveai habar de HR, eu sunt popa. nimeni nu are habar pana nu lucreaza efectiv. tu ai avut doar "sansa", cu ghilimelele de rigoare.

    1
    1

  • resurse umane pe 12 Nov 2008, 03:47
    comentarii

    wow...ce de comentarii la articolul asta si zau daca inteleg de ce. E un caz cum am mai vazut in industrie, nu e ceva spectaculos. E adevarat, de multe ori e de dorit sa incepi cu ceva cunostinte in domeniu, iar legislatia, gen codul muncii te poate ajuta la a intelege relatia angajat-angajator, atat in procesul de convingere al candidatilor, cat si in cadrul interviului. Dar nu mi se pare esential ca sa incepi o cariera in domeniu. Stiu agentii cu nume mult mai mari care isi formeaza oamenii si cei mai multi sunt recrutati din facultate. Entuziasmul, implicarea si dorinta de afirmare pot fi mai valoroase pentru unii angajatori decat experienta, care uneori vine si cu o atitudine nepotrivita, in functie de cum si unde ai castigat-o si evident cu asteptari salariale mult mai mari. Cei mai multi recruiteri incep prin a face "research", cautand CV-uri care sa corespunda unui profil, intra apoi in interviuri ca observatori si abia dupa o anumita perioada de timp incep sa sustina interviuri. Nu este ceva ce se invata peste noapte, ci in timp si cu rabdare. Exista si cursuri de legislatia muncii care se pot face pe parcurs. Totul este sa ai norocul ca cineva sa te selecteze. Selectia unui recruiter nu tine numai de scoala terminata si de diplome (cunosc absolventi de psiho care au urmat facultatea ca sa isi rezolve ei o problema), ci de potentialul persoanei, de activitatile in care s-a implicat pe parcursul facultatii, de modul in care s-ar integra in echipa existenta. Nu inseamna ca daca nu esti selectat pentru o anumita companie nu esti bun, in conditiile in care toti ceilalti candidati au aceeasi lipsa de experienta ca si tine, ci de multe ori primeaza compatibilitatea cu echipa si de ce sa nu recunoastem cu superiorul direct. Nu stiu insa de ce s-a ajuns la insulte pe aceasta tema. Mi se pare ca toata povestea asta s-a transformat intr-un circ.

    1
    1

  • andreea pe 11 Nov 2008, 21:53
    ultima parere e cam proasta

    Legislatia in domeniul se invata frecventand anumite cursuri de resurse umane pe care probabil le are si ea. Asa dupa cunostintele tale, care este legislatia in domeniu pe care ar trebui sa o parcurg? Si eu lucrez in domeniul resurselor umane mai exact pe recrutare si nu am auzit vreodata de anumite legi pe partea asta. E normal ca Alexandra sa creasca in cadrul companiei daca lucreaza de atata timp acolo si a fost implicata in atatea proiecte de recrutare. Sper sa am si eu parte de aceeasi dezvoltare, chiar daca compania in care lucrez nu este atat de micuta. Oricum eu am auzit numai de bine de firma asa si de cei care lucreaza aici. Chiar si pe Alexandra am cunoscut-o si e un recruiter excelent. Nu spun in ce ocazie exact. Din cate am aflat eu in firma la care lucreaza ea se invata foarte multe, iar persoanele angajate acolo se dezvolta foarte repede. Bafta in continuare!

    1
    0

  • kret_cris pe 11 Nov 2008, 20:52
    o parere

    Pentru Bianca In domeniu fara Experienta nu te ia Nimeni Indiferent de atitudine, abilitati si capacitati intelectuale si de dorinta ta de a invata ceva. Atitudine ai degeaba daca nu ai experienta in domeniu si nu ti se ofera ocazia sa poti dovedii de ce esti in stare. Asa ca ................Iar fara sa cunosti legislatia in domeniu nu vad cum ai putea sa faci fata postului respectiv, deci crede-ma ca stiu ce vorbesc. Comentariul meu chiar nu a fost facut cu rautate ci din experienta mea proprie.

    0
    1

  • ioana pe 11 Nov 2008, 17:13
    ...

    Hai sa privim pozitiv problema, sunt nenumarate sanse de a-ti gasi un job in Bucu fata de provincie, le-ati incercat pe toate ?

    0
    1

  • carmen pe 11 Nov 2008, 16:22
    bravo,Alex

    Cred ca nimeni nu trebuie sa fie invidios pe reusita Alexandrei, povestea ei e simpla si adevarata, cu putina sansa, noroc, poti reusi ca ea, trebuie numai sa crezi cu putere in aceasta sansa si sa nu o ratezi atunci cand apare, trebuie sa amintim aici de perseverenta si incredere in propria stea chiar atunci cand totul pare nefavorabil, asadar NU VA LASATI ! Se poate reusi si in Romania de azi.

    0
    1

  • theo pe 11 Nov 2008, 16:21
    Angajat Von Consulting

    pe mine firma aceasta m-a angajat desi aveam doar 3 luni de facultate. sunt oameni extraordinari in firma aceasta. mi s-a oferit postul de JR Recruiter si m-am ocupat si de marketing pentru firma. Nu mai vorbiti cand nu stiti despre ce e vorba. Persoanele cu potential sunt intotdeauna cautate. Poate cei care se plang ca nu gasesc un loc de munca, nu-si dau seama unde gresesc in procesul de angajare.

    2
    0

  • AC/DC pe 11 Nov 2008, 10:46
    HR specialist

    Am 23 de ani. Sunt specialist in resurse umane, iar in momentul de fata ma ocup de recrutare. Ma regasesc in ce a scris project manager-ul. Pentru volumul acesta de munca este nevoie de o persoana care sa cunoasca foarte bine domeniul. Lucrez de 1 an jumate in domeniu si am reusit sa ma angajez aplicand la un post pe ejobs. Dupa primele 6 luni, am fost promovat. Nu exista blocaj in angajarea pe piata resurselor umane, exista doar oameni dornici sa faca ceva cu viata lor si oameni mai putin hotarati.

    0
    1

  • Mihaela pe 11 Nov 2008, 10:10
    ?

    Nu e vorba ca esti studenta si ai si un job;este vorba ca esti pusa pe o functie pe care nu sunt puse nici persoane cu studii corespunzatoare nici persoane cu experienta. Pt.ADRIANA: Astept o explicatie a ceea ce ai zis - fiecare afirmatie - la adresa mea!

    0
    1

  • Adriana pe 10 Nov 2008, 13:59
    Pentru Mihaela

    Draga Mihaela cred ca esti una din persoanele care intra pe site-ul asta pentru a aduna buline :)))))) Sa stii ca daca citesti cu atentie articolul vei afla ca domnisoara in cauza lucreaza de 3 ani in cadrul companiei respective si a fost promovata acum 3 luni ca Project Manager. Si nu te mai mira atat de situatia asta, cum ca la 22 de ani poti sa faci cariera. Daca incepi devreme ai foarte multe sanse sa reusesti. Daca esti frustrata cum ca fata asta a ajuns pe o recomandare in cadrul firmei la care lucreaza e problema ta. Sunt de acord cu Cynthia ca si in acest caz trebuie sa faci fata responsabilitatilor si proiectelor de care te ocupi. Asta este unii au mai mult noroc decat altii, sa ajunga la momentul potrivit in locul potrivit. Si pana la urma daca articolul este atat de comentat inseamna ca a atras atentia cu ceva. Si asta este o strategie de marketing. Relaxeaza-te Mihaela!!!

    0
    1

  • Cata pe 10 Nov 2008, 00:19
    :)

    Bravo ei!....eu am terminat psihologia, sunt masterand pe resurse umane....si nu mi`am gasit nimic de munca..in domeniu...!.....unii au mai mult noroc se pare...! Cine stie....poate citeste d`ra mesajul meu si ma ajuta sa intru si eu pe piata muncii:)

    1
    0

  • Cynthia pe 9 Nov 2008, 18:47
    Da, serios

    Da, serios se poate sa te angajezi si la 22 de ani sa ai capacitatea sa faci fata unui job si unei facultati. Si daca te angajezi cu "recomandari" sunt curioasa cam cat timp rezisti intr-o firma daca esti un tampit cu diplome. Daca tu cunosti oameni destepti despre care nu stie nimeni iti recomand sa scrii redactiei sa le ia un interviu.

    0
    1

  • Mihaela pe 9 Nov 2008, 14:18
    Serios??!!??

    Nu e vorba de invidie(cata prostie trebuie sa ai ca sa afirmi asta!!) dar...sa fim realisti:nimeni nu te angajeaza in ziua de azi doar asa, ca te-a vazut cineva undeva(si nu ai facultate terminata iar experienta lipseste cu desavarsire)si te-a intrebat daca vrei sa fii manager...va rog frumos!!!Doamnele care au sarit in capul primelor comentatoare ...doamne dragi, unde traiti????Bravo ei ca s-a angajat dar sa ne toarne noua balivernelel astea ...va rog frumos!!! La 22 de ani??? Mi se pare ca suntem luati "la misto" aici...Comentariul tau, MARFARU ..."e posibil orice"...nu zau???Asa este, fiecare cu norocul ei...si cu pilele ei...pardon, recomandarile.R: sa stii ca doctorii, avocatii si alte asemenea categorii au vocabularul lor: se numeste jargon. Si totusi nu inteleg :cine e fata aceasta de se scrie un articol despre ea?Cunosc multi oameni destepti(mult mai destepti decat fata aceasta, cu niste cariere cladite prin munca) dar nu scrie nimeni nimic ....

    1
    0

  • xxx pe 9 Nov 2008, 02:33
    rapsuns la intrebari

    probabil a fost la interviu! aceasta firma este una micuta din cate stiu, dar care a reusit sa faca fata unor proiecte importante si sa-si faca o reputatie incet incet. este normal ca o firma noua sa atraga si sa angajeze oameni fara experienta si fara pretentii mari la inceput. este o strategie, una care evident poate da si rezultate. in cazul lor a dat. se sustine teoria de mai sus. nu trebuie sa ajungi sa lucrezi neaparat intr-o multinationala ca sa faci cariera. e si chestie de noroc, sa nimeresti sa o iei de la inceput intr-o firma unde sa poti si invata! fiecare cu norocul lui! iar povestea Alexandrei chiar nu este singulara, poate nu e des intalnita, dar chiar mai exista tineri cu povesti asemanatoare! mult succes si mult curaj!

    1
    0

  • CAREV pe 8 Nov 2008, 19:42
    foarte...frumos!!!!

    dar eu tot n-am inteles cum a ajuns sa aiba aceasta sansa......nu ne spune nimic ....a fost la interviu....a depus un cv.....a dat un concurs....sau pur si simplu...acolo sus cineva ........?????!!!!!

    1
    0

  • R pe 8 Nov 2008, 06:53
    ce e aia HR

    cand se scrie un articol, ce-i care-l scriu, trebuie sa fie se gandeasca bine cui se adreseaza. Se vorbea despre medici ca au un limbaj diferit, din snobism, din nevoia de a se diferentia, dar si din necesitatea de a transmite anumite informatii si a fii intelesi numai de cei care trebuie. Cand scrii un articol pt toata lumea si folosesti prescurtari ar fii cazul sa mai adaugi si o legenda. Vad sistemul creat in transmiterea de mesaje pe telefonul mobil si ma ingrozesc ca peste 2 generatii nu o sa mai stiu sa scriu...

    1
    0

  • L pe 7 Nov 2008, 23:20
    model

    Excelenta evolutie, admirabil sa poti emana invidie cand altii nici nu au inceput nimic si mai ales nu incearca nimic. Nu mai priviti mai mult in jur ci mai ales inainte si cat mai pzitiv .Si atentie...o multinationala presupune pe langa o anume valoare si pregatire, pe langa limbi straine si sacrificarea vietii personale si multa sansa..trebuie sa fi in anume momente in locul potrivit..In viata uneori sansele vin si trec..unii nici nu le vad , altii nici nu le banuiesc, cei mai multi nici nu le vor... Bravo Alexandra esti de fapt un model

    1
    0

  • NBS pe 7 Nov 2008, 17:30
    "multinationale"

    Pai cum sa va explic eu, dragilor, insa in momentul in care visezi numai companii multinationale si-ti treci in CV ca vrei sa lucrezi "intr-o multinationala"... Cand inlocuiesti SLUJBA cu BIROU, (ca deh, romanului nu-i sta bine decat la birou...)... Cand termini o facultate de psiho si n-ai citit o carte pe profil, habar n-ai de vreo paradigma clasica, nu stii cine a fost B.F.Skinner sau Adler etc, atunci nu esti de incredere! Ce l-ar putea face pe angajator sa te considere o persoana serioasa si muncitoare cand tu termini o scoala pe care tocmai tu ai ales-o si, brusc, nu-ti mai amintesti nimic din ce-ai studiat acolo??? Poate ca nu te-a interesat scoala aia. Atunci, de ce ai mai facut-o??? Ce-l poate determina pe angajator sa nu ia in calcul posibilitatea ca istoria sa se repete (adica sa faci sa para ca vrei job-ul si ca vei face ceva acolo)??? Problema nu-i nici de atitudine, nici deexperienta. E numai superficialitatea care sta in cale!

    1
    0

  • injineru' pe 7 Nov 2008, 14:24
    Parere de inginer

    Sa auzim si parerea unui/or inginer/i despre HR? Hai dati-va drumul la comentat... ca sunt convins ca aveti numai cuvinte de "bine" :)) Dar ma rog exista si exceptii evident... Oricum mult success tuturor.

    1
    0

  • Luana pe 7 Nov 2008, 13:54
    Bravoooo!!!!

    Bravo domnisoarei! pt toti tinerii ar trebui sa fie un model si un subiect de critica! rautatea din anumite comment-uri de mai sus este tipica frustratilor cazuti in mediocritate care nu pot intelege ce viata nu iti da nimic pe tava si trebuie sa muncesti pentru a reusi! fiecare cu norocul lui! va contrazic total! mai ales pe UAPAN! eu cunosc multi tineri, fosti colegi de facultate sau liceu care au ajuns sa aiba joburi de succes pe care si le-au dorit, prin munca si perseverenta. cat despre primele 3 comentarii... "unde nu-i cap,vai de picioare"

    0
    1

  • uapan pe 7 Nov 2008, 12:09
    E usor sa visezi dar realitatea ne omoara

    E foarte greu in ziua de azi sa-ti gasesti un loc de munca bun. Poti sa ai cate facultati si cursuri vrei. Experienta! Daca nu ai experienta.....Si de unde experienta daca iesi de pe bancile scolii? Mda, mai exista si nasu, unchiu........bine pus acolo....(pila sau nepotismul). Si eu am visat multe in facultate si nu numai, dar cand am dat cu capul de realitate am ramas cu un gust amar. Dar, luptati, perseverati, poate cine stie de unde sare iepurele.

    1
    0

  • marfaru pe 7 Nov 2008, 11:36
    recul

    Primele doua comentarii par a fi postate de clasicul caracter al impiegatului sau sefului de halta cara nu vad mai departe de limitele auto-impuse, si se pricep in principal la fotbal, politica si orice. Cat despre Crina cea careia i se pare "ciudat", pare ca ar fi cazul celuia care se ruga de D-zeu sa castige la lotto marele pot de luni bune, pana cand D-zeu s-a enervat si a tipat la el sa joace intai...:)) Deci cum sa te angajezi daca nu vrei?... daca vrei e posibil orice.... numai "joaca!!!"

    1
    0

  • angel pe 7 Nov 2008, 11:17
    she's cool

    bravo!... mi se pare de admirat :). Imi pare rau pentru cei care nu reusesc sa se angajeze, dar cum spunea si Bianca, diploma nu reprezinta totul.

    0
    1

  • daniela pe 7 Nov 2008, 11:09
    invidie

    probabil ca voi, fetelor, sunteti foarte invidioase. eu am 18ani si mi se pare super tare ceea ce face. sper ca la terminarea facultatii sau in ultimul an de facultate sa ma pot angaja si eu pe un post asemanator...anyway, esti super tare Alexandra!!!

    1
    0

  • bianca pe 7 Nov 2008, 11:03
    foarte frumos

    Poti sa ai o mie de facultati de psihologie si cursuri de inspector resurse umane, dar daca nu ai abilitati in asa ceva, toate astea sunt degeaba....Si iertare, nu au fost angajati, vorbesc de primii comentatori, datorita arogantei pe care o emana doar rostind, sau chiar scriind, cateva cuvinte ....deci, copii cu multe cursuri si facultati....atitudinea conteaza!

    1
    0

  • crina pe 7 Nov 2008, 09:43
    ciudat

    Am terminat facultatea de psihologie si am facut si un curs de inspector resurse umane si nu ma baga nimeni in seama fara experienta in domeniu . Deci......

    0
    1

  • evenme pe 7 Nov 2008, 09:19
    mda

    cine te angajeaza frate fara stusii si experienta in HR???????????????

    1
    0

  • ionela pe 7 Nov 2008, 03:02
    de unde ati scos-o?

    cine e asta, frate?

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod