Ce inseamna sa fii Client Service Director in publicitate

Sa castigi respectul oamenilor din creatie si sa ii inspiri cu brieful scris si prezentat de tine; sa fii mereu cu un pas inaintea clientului, anticipandu-i cerintele, problemele...
Sa castigi respectul oamenilor din creatie si sa ii inspiri cu brieful scris si prezentat de tine; sa fii mereu cu un pas inaintea clientului, anticipandu-i cerintele, problemele; sa accepti atunci cand dai gres si sa inveti din experienta. Sunt numai cateva dintre lucrurile care definesc activitatea unui Client Service Director. Despre unul dintre posturile cele mai "vanate" de proaspetii absolventi de facultate am vorbit cuCristina Petrea, Client Service Director in cadrul agentiei de publicitate Lowe&Partners.

Cum stii daca este un domeniu care ti se potriveste? Ce calitati si cunostinte trebuie sa ai?

Pur si simplu stii.
E ceea ce nu numai iti place cel mai mult sa faci, dar o faci cu usurinta si bine; e ceea ce te tine mereu in priza, entuziasmat; e ceea ce chiar si in momentele in care nu mai poti si te gandesti sa schimbi, nu gasesti nimic care sa te atraga, sa te tenteze, chiar daca pare extrem de atractiv.

Oamenii sunt de multe ori buni in mod natural la ceva, adica sunt talentati, dar asta nu ii entuziasmeaza neaparat. Multi oameni au diverse talente de care nu se bucura neaparat. Sunt talentati la desen, dar ar vrea sa fie balerini, desi poate gratia nu este punctul lor forte. Dar sunt altii care se bucura cu adevarat de talentele lor - si aceia sunt cu adevarat speciali, de nestavilit, ies la iveala firesc, de cele mai multe ori fara ca sa le-o ceara cineva.
Pentru ca nu pot altfel.

De cele mai multe ori, studentii veniti sa faca practica in agentie isi doreau aproape invariabil sa lucreze la client service. Si uneori la PR. Dar asta doar daca nu mai era loc la client service. 'De ce la client service si nu la creatie sau la productie sau la trafic?', i-am intrebat. Raspunsurile primite au fost de cele mai multe ori vagi, superficiale, venite din imaginea artificial creata despre aceasta pozitie ca fiind una in care trebuie sa iti placa sa 'comunici' (in traducere libera, sa stii sa 'imbarligi' pe cineva prin vorbe multe si frumoase), sa te ai bine cu toata lumea si sa te plimbi imbracat ingrijit intre client si agentie cu diverse hartii pline de cifre, scenarii sau strategii care te fac sa te simti important.


In mare, cam asa este vazut un client service din afara - din pacate, de multe ori si dinauntru. Pana la urma, in momentul in care vezi in pauza de publicitate spotul, primesti pe strada fluturasul sau vezi la intersectie panoul facute de echipa pe care ai coordonat-o tu si ai sentimentul dirijorului unei filarmonici la sfarsitul unui concert de Wagner reusit, atunci stii ca aceasta pozitie ti se potriveste cel mai bine.

Care sunt responsabilitatile pentru diferitele niveluri ierarhice?

Responsabilitatile unei persoane intrate in departamentul de client service la primul nivel cresc pe masura ce persoana respectiva reuseste sa treaca cu brio de etapele de executie si sa aiba din ce in ce mai mult o privire calitativa si de ansamblu a proiectelor, a brandurilor de care se ocupa, a afacerii clientului sau.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dany pe 8 Mai 2012, 23:20
    client fals casino

    Cum pot aduce clienti falsi intr-un casino.ce sfaturi imi dati? astept un raspuns...o seara buna va doresc

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod