Sala de fitness vazuta ca afacere

Afacerea ideala este aceea care iti aduce si beneficii personale, nu numai cele de natura financiara. Numarate pe degete, sunt cateva domenii in care te poti lauda ca te incarci cu energie intr-o masura mai mare decat o consumi. In plus, care afacere iti imprima un stil sanatos de viata, cu multa miscare, si iti ofera posibilitatea sa fii tu insati, fara norme care iti impun o conduita rigida? Raspunsul l-a gasit Luiza Bucur, specialist fitness si nutritie, atunci cand i-a fost prezentata oportunitatea de a administra sala National Fitness Center, parte a Clubului de Sport FC National.

"Mi-am dorit foarte mult sa deschid o sala de fitness! Probabil ca acesta este visul, ambitia oricarui antrenor de fitness! Nu pot spune ca a fost usor sau greu. Am stiut exact ce vreau. Am intocmit un plan, l-am urmat pas cu pas si am reusit. Pe parcurs au aparut tot felul de 'obstacole' ca in orice afacere, insa am trecut peste ele impreuna cu echipa mea".



O sala de fitness se bazeaza exclusiv pe oameni si pe satisfacerea necesitatilor lor intr-un timp relativ scurt. Fata de alte domenii, utilizatorii serviciilor unei sali de fitness pot sa analizeze de la primul contact cu "stuff-ul" salii daca este ceea ce si-au dorit si daca vor avea raspunsul scontat in timpul asteptat. Oameni morocanosi sau plictisiti? Nu le e locul in echipa unui centru de sanatate.

Potrivit Luizei, echipa este cheia reusitei. "Colaborez cu oameni deosebiti, ma refer atat la cei din conducerea clubului cat si la cei cu care lucrez in sala: antrenori, maseuri, relatii cu publicul".

Prin atitudine si cuvinte, Luiza Bucur aduce in prim plan faptul ca, pentru a administra o sala de fitness trebuie sa fii oricum numai nu un manager scortos si plin de importanta. La un centru de sanatate, astepti sa-ti faci prieteni, atat din randul echipei, cat si din cel al partenerilor la ora. Doar atmosfera trebuie sa fie relaxata! Managerul National Fitness Center chiar puncteaza cat de mult a contat sa aiba ca prieteni oamenii potriviti in momentele potrivite:

"Sunt multe persoanele care m-au ajutat si m-au sprijinit pentru a ajunge aici. As incepe cu o prietena minunata ce mi-a facut cadou de ziua mea un abonament la sala de fitness. De aici a inceput totul! Am facut sport inca din copilarie, am castigat multe kilograme in plus (25!) dupa ce am abandonat antrenamentele, intr-un final am reusit sa 'scap' de ele! Adesea ma gandeam ca mai bine nu mai fac niciun fel de activitate fizica decat sa ma ingras dupa! Dar cum cadoul nu-l puteam refuza... m-am dus la sala! Si mi-a placut! Mult! Atat de mult incat dupa cateva luni mi s-a sugerat sa fac un curs de formare antrenori de fitness.

Asa i-am cunoscut pe Aurelia Suciu, secretar FRSPT (Federatia Romana Sportul Pentru Toti), si pe Radu Teodorescu, oameni deosebiti, pe care ii consider mai mult decat profesori.
Ei m-am format ca antrenor, ca profesor, de la ei am invatat absolut totul: incepand de la salutul clasei si terminand cu conducerea unui centru de sanatate! Evident am muncit si am invatat mult sa ajung aici insa ei au investit toate cunostintele si experienta lor in mine. In scurt timp am devenit lector in cadrul Federatiei Romane Sportul pentru Toti. Am cursuri de anatomie, fiziologie, nutritie si dieta precum si ore practice: aerobic, tae-bo, 'metoda Radu'. Imi place, sunt mandra, ca pot impartasi cunostintele mele tinerilor antrenori de fitness", spune Luiza Bucur.

Urmatorul pas era pentru Luiza implinirea unui vis: deschiderea unei sali. Recunoaste ca, daca nu i s-ar fi propus sa administreze National Fitness Center, ar fi reusit, dar mai greu: "Conducerea clubului FC National m-a ajutat si m-a sprijinit din prima clipa. Au avut incredere in cunostintele si capacitatile mele, propunandu-mi sa conduc acest centru de sanatate. Aici visul meu a devenit realitate! Cu siguranta singura as fi reusit mai greu!



"Putini sunt cei care fac sport din placere, pentru intretinerea sanatatii si considera acest lucru ceva firesc!" accentueaza Luiza. "Lupt pentru promovarea sanatatii prin miscare si alimentatie sanatoasa! Din pacate la noi insa nu exista bine conturat acest concept. Oamenii ajung la sala doar ca ultima solutie pentru kilogramele in plus sau pentru a fi admirati, genul fite!".


Cu atat mai mare este satisfactia Luizei in momentul in care "invataceii" adopta conceptul de sanatate prin sport: "Sunt foarte incantata sa observ ca persoanele cu care intru in contact isi schimba viata din acest punct de vedere. Antrenez numeroase persoane, am obtinut rezultate frumoase alaturi de oameni de rand sau vedete (Daciana Sarbu, Mihaela Cernea, Costin Craioveanu, Claudia-Sexxy, Diana-Pops, Dani si Razvan-National Tv, Radu Almasan-ex Bosquito etc). Rodul muncii mele este zambetul si multumirea lor! Este un sentiment minunat sa faci un om fericit. Eu il simt adesea!".

Cat de mult te poate tine "in priza" o astfel de satisfactie? "Lucrez si cate 15 ore pe zi, insa niciodata nu am simtit ca nu mai pot, ca nu mai vreau sa continui sau ca nu-mi place ce fac! Sincer, nu ma vad facand altceva! Daca ar fi nevoie sa o iau de la inceput, cu siguranta as face-o! Cum ar arata programul meu zilnic? In fiecare dimineata merg la emisiune (Luiza prezinta programe de exercitii in cadrul unei emisiuni matinale la unul din posturile TV), apoi fug la sala. Zilnic am antrenamente, personale sau clase, scriu articole si pozez pentru diferite publicatii si site-uri de specialitate.

Intalnesc o multime de oameni, clienti ai salii, cu care dezbat subiecte de nutritie, antrenamente, stabilim obiective sau evaluam rezultate. Programul meu este bine structurat, toate activitatile sunt din timp planificate.
Cu toate acestea apar frecvent situatii in care deja vorbesc cu cineva, telefoanele suna, apare si o alta persoana, sosesc mail-uri si 'buzz-uri', iar echipa mea ma solicita pentru rezolvarea unei probleme. Familia si prietenii mei cu greu reusesc sa ma prinda intr-un moment de respiro! Important este ca intotdeauna reusesc sa rezolv totul! Cum? Cred ca m-am obisnuit! As putea spune ca ma simt un pic ciudat daca am putin timp liber, parca imi lipseste ceva...". Te-ai convins cat de multa energie iti trebuie ca sa administrezi o sala de fitness?

Daca deschiderea unei sali de fitness iti face cu ochiul...

Si te-ai convins ca ai daruirea necesara si mai ales, disponibilitatea de a petrece un timp indelungat la birou si de a-ti inchega o mica familie din randul celor cu care te intalnesti zilnic la sala, atunci Luiza Bucur subliniaza cateva aspecte de luat in calcul la intocmirea unui plan de afaceri:

locatie;
investitie si amortizarea acesteia;
cheltuieli lunare;
promovare;
numarul de angajati si sarcinile acestora.