De ce cred în înţelepciune: a femeilor şi a bărbaţilor

În urmă cu câteva zile am citit un text scris de Petronela Rotar pe Catchy.ro, intitulat ”De ce nu cred în bărbaţii însuraţi”. Trebuie să precizez din capul locului că sunt însurat şi că mi-a plăcut foarte mult textul.

E normal ca o femeie singură să nu creadă într-un bărbat însurat. Singura observaţie pe care vreau s-o fac e aceea că Petronela spune doar o parte a poveştii.
Bărbaţii însuraţi sunt şi ei oameni, deşi multe femei încearcă să-i transforme într-o specie care funcţionează după legi nenaturale şi ilogice.
Fac parte din categoria celor care detestă să împartă lumea între femei şi bărbaţi sau în subcategorii de genul femei divorţate şi bărbaţi însuraţi sau bărbaţi divorţaţi şi femei măritate. Cred că şi unii şi alţii sunt oameni, au propriile vieţi, propriile victorii şi propriile înfrângeri. Un bărbat însurat ar putea foarte bine să spună că nu crede în femeile nemăritate sau în cele divorţate.

O relaţie puternică nu poate fi construită pornid de la statut social, de la vârstă, de la avere şi alte convenţii care au ajuns să fie mai importante decât felul în care ne înţelegem şi felul în care iubim.
Relaţia dintre o femeie şi un bărbat e complicată, căsnicia e o instituţie alambicată, iar familia de asemenea.
Dacă îşi imaginează vreun muritor că o relaţie se menţine doar cu dorinţa şi munca unuia dintre parteneri, se înşală amarnic. Dacă îşi imaginează cineva că într-o căsnicie, soţii sunt nişte sfinţi pictaţi pe peretele unei biserici, se înşală de asemenea. Priviţi cu atenţie cuplurile care rezistă peste timp şi veţi putea spune orice despre ele, numai că sunt lipsite de înţelepciune, nu. În viaţa de cuplu se poate întâmpla orcie, ca unul dintre parteneri să rămână fără slujbă, să se îmbolnăvească, să muncească prea mult, să călătorească, să plece la război şi chiar să se îndrăgostească de altcineva. Viaţa e lungă şi nu poţi face pariuri şi nici nu poţi primi garanţii de la celălalt, deşi jurămintele au acest rol de a stabiliza un cuplu. Dar dacă se întâmplă se întâmplă. Sunt şi cupluri care se destramă din cauza bărbaţilor şi cupluri care se destramă din cauza femeilor, dar mai sunt şi acele cupluri care reuşesc să treacă peste toate provocările.
Viaţa într-un cuplu funcţionează numai şi numai pe mici compromisuri. Nu poţi să-ţi sufoci partenerul, nu poţi să-i controlezi viaţa şi să aştepţi să nu se revolte la un moment dat. Iar o morală rigidă, care nu lasă nicio portiţă comunicării nu va face decât să grăbească dispariţia relaţiei.
Petronela are dreptate când nu crede, dar, cumva, din textul ei reiese faptul că totuşi e atrasă de bărbaţi în care nu crede, probabil, poate că par mai responsabili, chiar şi specia atât de hulită a celor ”puţin însuraţi”. Pe de altă parte, exemplul cu bărbaţii de 40 de ani care sunt atât de rari în situaţia ideală  - sexy şi fără responsabilităţi, pot să spun, din perspectiva unui bărbat de 40 de ani că şi femeile de 25, fără responsabilităţi sunt la fel de rare sau extraordinar de scumpe.
Am dat acest exemplu pentru a sublinia încă o dată că fundamental pentru orice relaţie sunt sentimentele şi emoţiile, iar durata unui cuplu e dată de înţelepciunea celor implicaţi în ea. Este imposibil ca pe parcursul vieţii să nu admiri sau să nu intri în discuţie şi cu alte femei sau ca femeie să nu admiri şi un alt bărbat. Şi nu ştiu cum reuşim ca specie ca tot ceea ce iubim să transformăm în suferinţă. Ce rost mai au emoţiile şi sentimentele dacă ele îi vor provoca suferinţă celuilalt sau, în situaţii de adulter, celorlalţi. De ce suntem atât de obsedaţi să dorim întotdeauna totul, fie ca bărbat, fie ca femeie? Viaţa e mult mai frumoasă atunci când ne mulţumim cu ceea ce ne oferă. Un zâmbet care vine de la cineva drag îţi poate încălzi inima luni de zile.
Şi mai vreau să fac o precizare, ca maratonist şi triatlonist vreau să spun că e destul de greu să te antrenezi şi să participi la curse numai cu gândul de a fi pe placul femeilor. În primul rând, ar fi o nedreptate făcută femeilor care fac acelaşi lucru. Din câte ştiu eu, maratoniştii şi cei care fac Ironman sunt oameni buni, bărbaţi şi femei care au pornit într-o călătorie pentru a-şi descoperi limitele. În al doilea rând, e greu să faci un asemnea efort dacă eşti nefericit şi cinic. Poţi să-l faci o dată, dar a doua oară renunţi.