Adelina: Când l-am luat pe Blondie eram corporatistă și am rămas corporatistă până a murit. În toată viața mea cu el, eu nu am fost din asta... să alerg dintr-o acțiune de voluntariat în alta. Eu eram mamă corporatistă cu un copil mic și apoi mai mare. Îl luam cu mine... Am fost, la un moment dat, director regional în Raiffeisen și a văzut Cristi Moldova cu ocazia asta de s-a săturat. Se plictisese de ea!
Momentul în care eu nu am mai vrut să fac nimic altceva a fost momentul în care a plecat Cristi. Practic, să te convingi că mai vrei să te trezești dimineața după ce doar tu te mai trezești și celălalt, nu... mie mi se pare că ai nevoie de un motiv foarte întemeiat ca să stai aici - statul aici trebuie să aibă un sens. Pentru mine, nu a mai existat sensul ăla de a face bani, de a fi bun într-o companie, cu toate că eram bună. Dar cred că tot ce m-a făcut bună înainte, m-a pregătit pentru acum.
Vivi: Spune-mi mai multe despre ce faci acum, despre ONG-ul acesta, despre care îți place să spui că are organizare de corporație.
Adelina: În primul rând, eu nu am înființat Blondie imediat ce a murit Cristi. La momentul ăla, habar nu aveam ce fac. Eu știam să fac muncă de corporatist. Nu știam nici măcar ce să faci când îți dorești să ajuți pe cineva, cum faci lucrul ăsta? Adică, undeva la modul ăla... așa, pe care cred că îl înțelege toată lumea - de a dona și de a face bine, cred că îl avem toți, știm toți, dar mai departe, efectiv, nu știam ce să fac.
Momentul în care a apărut Andrei și am văzut că, punând cap la cap mai multe instituții, s-a rezolvat - am putut să-l ducem unde aveam nevoie, la medicii care să-l opereze și să-l facă să trăiască, am crezut că așa se face de acum încolo.
Știu că mi-am făcut eu un Power Point în care mi-am scris toate astea: ce-mi doresc legat de asta și știu că mi-am notat acolo la sfârșit care este rolul și responsabilitatea fiecărei instituții, ca acțiune, în cadrul proiectului pe care îl visam.
În perioada aia, lucram cu multe ONG-uri, și când întâlneam oameni care păreau că sunt așa, ca mine, și făceau parte dintr-un ONG, le ziceam: ”Hai să facem un proiect împreună! Hai să vedem cum îl gândim și să-l ducem la capăt!”
Eu, în ultima companie în care am lucrat, chiar aveam responsabilitatea selectării proiectelor de finanțare. Deci, practic, eram de partea corporației. Și știu ce am învățat! Să share-uiesc valori! Deci nu să găsești căi de finanțare, ci să găsești valori comune. Să găsești în ce mod valorile pe care compania le are sunt mai bine puse în lumină prin faptul că susține proiectul tău? De ce proiectul tău se potrivește pe valorile unei companii? Practic, se susțin una pe alta făcând un proiect împreună, și nu e doar unul cu banii și altul cu cauza.
Nu am pierdut niciun proiect la care am aplicat, decât acolo unde am știu eu că am forțat. Știam că nu se potrivește, dar forțam eu: ”Hai că poate fac să pară că...!” Nu! Când faci să pară că, chiar pare că și nu iese. Altfel, mi-a dat foarte multă încredere faptul că am văzut că atunci când știu exact de ce am cerut o finanțare într-un fel, lucrurile ies, se potrivesc.
După asta, am început să merg prin spitale, în ideea de a găsi copii ca Andrei pentru care să fac același lucru, ce am făcut pentru el și să-i văd trăind... și n-a trăit niciunul. Și apoi, am avut o perioadă de patru luni, dar fix, fix, fix patru luni, în care m-au luat consilier al ministrului muncii pe problema copiilor instituționalizați, în guvernul tehnocrat. A fost momentul în care mi-am răspuns la întrebarea aceea din Power Point: Care este rolul și responsabilitatea fiecărei instituții?
În momentul în care s-a terminat perioada de tehnocrație și toți eram supărați că nu ne terminăm proiectele, nu le ducem mai departe, am realizat, întrevăzându-mi acel Power Point, că eu am intrat acolo doar ca să-mi răspund la întrebarea asta și nu ca să fiu om de guvern sau de administrație publică. Pur și simplu, am înțeles tot, nu mai eram în zona în care ”Stai să văd cu cine trebuie să vorbesc!”. Am înțeles atunci că trebuie să mă întorc înapoi de unde am plecat și să pun în practică ce mi-am propus. (Citește continuarea în pagina următoare...)
Posteaza comentariu