Vino și salvează o viață! Donează sânge la Sun Plaza!

Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București (CTS București) și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, desfășoară a șaptea ediție a campaniei ”Dăruiește timp un pic altfel, donează sânge!”. Persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienții din spitale sunt așteptate la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 31 august-2 septembrie, între orele 9.00 și 13.00.
În cadrul campaniei, recoltarea de sânge este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință. La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obțin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieți omenești. 

Dacă vrei și tu să donezi sânge, te așteptăm în Sun Plaza cu cartea de identitate și cu micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume și fructe consistente).
Este important să nu fumezi înainte și după donare, timp de o oră.  

Condiții minime pentru donare: 
– să ai între 18 și 60 de ani
– greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femeile), 60 și 110 kg (bărbații)
– să nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării
– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, 
bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 
dioptrii
– pentru femei: să nu fii însărcinată, în perioada de lăuzie, de alaptare sau în cea menstruală (trebuie sa treacă minim 5 zile de la ultima zi a menstruației).
 
Mai multe informații despre condițiile de donare găsești pe www.pentruviata.com 

Înainte de donare vei completa un formular și apoi vei beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului și hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă ești apt pentru donare.

În ediția precedentă a campaniei ”Dăruiește timp un pic altfel, donează sânge!”, din mai 2018, 234 persoane au răspuns apelului.
Dintre acestea, 175 au fost declarate apte pentru donare. Astfel, s-au recoltat 78.75 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 437 de pacienți internați în spitalele din Capitală. În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (nu se oferă bonuri de masă și adeverințe). 
Mai multe detalii pe www.sun-plaza.ro și pe pagina de Facebook Sun Plaza.