Transplantul de păr, apreciat de bărbații ce visează la o barbă perfectă!

Se spune despre bărbații cu barbă că au un sex-appeal ce nu poate fi contestat. Deși tendințele estetice sunt trecătoare, și bărbații decid dacă își lasă sau nu barbă, ea rămâne un trend apreciat în rândul reprezentanților de sex opus. În plus, există studii psihologice potrivit cărora prezența părului facial schimbă radical modul de percepție al celor din jur.

Specialiștii în psihologie susțin că majoritatea oamenilor asociază barba cu puterea, respectul și o bună poziție socială,  că inspiră masculinitate și maturitate.

Printre modelele de barbă la modă în 2016 se regăsesc trei tipuri: cea office potrivită bărbaților ce adoptă stilul business, barba cu aspect neuniform ce face furori în acest an și barba medie și neuniformă, poate cea mai apreciată în rândul bărbaților. Un alt tip de barbă în trend este cea hipster care oferă un aer rebel.

Poate credeți că doar bărbații care au mult păr își pot permite barba. Ei bine, chiar și cei care au porțiuni neuniforme în zona de creștere a bărbii pot obține orice model își doresc.

Cu ajutorul transplantului de păr, prin cea mai avansată tehnică FUE de înlocuire a părului pierdut, folosită în întreaga lume – bărbații pot avea rezultate spectaculoase. Transplantul este simplu chiar și în cazul bărbii, fără cusături, fără urme sau durere și oferă în acelașii timp 100% rezultate după numai o vizită la clinică. La finalul procedurii, părul va crește în mod natural și definitiv.

Întreaga procedura a implantului de păr necesită doar anestezie locală și din acest motiv nu veți fi nevoiți să ramâneți internați în cadrul clinicii.

Cu ajutorul tehnicii noastre foliculii sunt prelevați unul câte unul din aria donatoare și mai apoi sunt direct implantați în zona care necesită implantul cu un implantor, fără bisturiu, fără incizii sau lacrimi așa cum se proceda în cazul metodei tradiționale. Implantorul plasează părul în profunzimea și în unghiul potrivit, astfel încât părul să arate absolut natural”, a declarat dr. Panagiotis Vogiatzis de la clinica Medarticlinic.

Echipa clinicii a efectuat până în prezent sute de transplanturi de păr în Paris, Geneva, Berlin, Atena, Liverpool, Manchester, Amsterdam, București, iar de curând s-a deschis o clinică și la Chișinău.