Medicii afirmă că cel puţin o dată în viaţă fiecare femeie a suferit de o infecţie în zona intimă. Prezenţa acestor infecţii determină apariţia usturimilor în momentul urinării, un miros neplăcut, mâncărimi, arsură, prezenţa unor secreţii anormale, nevoia de a urina des, disconfort în timpul urinării, dureri în zona inferioară a bazinetului şi dureri lombare.
Dr.Adrian George Costin-medic specialist Brotac Medical Center (021. 9406) explică care sunt cele mai frecvente infecţii dar şi cum le putem preveni, descoperi, în timp ce pentru tratament este necesar un consult ginecologic, ce se poate face gratuit în baza unei trimiteri de la medicul de familie. “Cea mai frecventă este candidoza vaginală, o problemă ce apare şi în cazul femeilor gravide, a persoanelor ce folosesc tratamente cu antibiotice prelungite.
O altă infecţie frecentă este vaginoza bacteriană care dă o secreţie spumoasă cu miros neplăcut, putem vorbi şi de tricomonas, o infecţie ce dă un aspect specific, un parazit ce trebuie tratat corect. Doamnele trebuie să se adreseze medicului ginecolog de fiecare dată când observă o modificare, când apar simptome, usturime, mâncărimi locale, stări de diconfort”, a declarat dr. Adrian George Costin.Pentru cele care nu au simptome dar care îşi doresc să ştie cum pot preveni, medicul ne sugerează: “Cel mai important lucru care apără o femeie de o infecţie vaginală este atât imunitatea ei, care o apără de orice infecţie, cât şi imunitatea locală.
Mai mult decât atât, medicii de la Brotac Medical Center ne recomandă consultaţia anuală. Majoritatea bolilor ginecologice pot fi tratate cu succes şi vindecate dacă sunt diagnosticate precoce.