Soluția în astfel de cazuri, dar și pentru cei care nu vor să investească un buget atât de mare, este pigmentarea scalpului. Specialiștii de la Famisoo, primul centru de Holistic Beauty 360 din România, reconstruiesc zonele afectate fir cu fir prin pigmentarea scalpului, creându-se astfel un efect vizual spectaculos, de păr bogat.
Procedura durează doar câteva ore, necesită doar anestezie locală cu cremă anestezică, este 100% sigură și de durată, comparativ cu implantul de păr.
În plus, este de trei ori mai accesibilă la preț ca implantul de păr, prețurile variind în funcție de suprafața pe care se aplică acest procedeu. O pigmentare completă a întregului scalp, spre exemplu, pentru cazurile mai grave, poate ajunge doar la 1000 de euro.
Cum se realizează pigmentarea scalpului
Adriana Bican, trainer internațional dermopigmentare și permanent make-up, manager al centrului Famisoo din București, explică modul în care realizează acest procedeu cu care a ajutat sute de oameni să își recapete aspectul natural, complet, al podoabei capilare.
„Pigmentarea capilară se realizează într-una sau mai multe ședințe în funcție de mărimea zonei, prin trasarea unor linii fine, ce imită firul de păr, cu ajutorul unui aparat de micropigmentare ce prevede un capăt cu ace fine de unică folosință. Pigmenții folosiți conțin ingrediente naturale pe bază de plante, în nuanța dorită, apropiată de cea a părului propriu, prin urmare canalele capilare vor fi stimulate pentru a se regenera. Firele de păr nu sunt deloc afectate și nici nu există efecte adverse. Este o dermopigmentare capilară cu o durată de 2-3 ani. Pe termen lung este nevoie să întreținem această procedură la un interval de 1-2 ani. În funcție de complexitatea lucrării, timpul de executare poate varia între 1 si 4 ore. Procesul de vindecare este de 14 zile. După 30 de zile se va face un retuș final pentru ca efectul vizual să fie perfect", explică Adriana Bican.
Spre deosebire de implantul clasic de păr, pigmentarea scalpului este o procedură cu efecte finale sigure neexistând pericolul ca organismul să respingă procedura, iar firele de păr implantate să cadă. În plus, costurile sunt la o treime față de implant.
Posteaza comentariu