Molarii de minte – când este necesară extracția lor?

Mulți pacienți adulți ajung la extracția molarului de minte abia atunci când acesta încearcă să erupă și își face simțită prezența prin nesuferita durere dentară. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, recomandă însă ca așa numită “măsea de minte” să fie verificată încă din perioada adolescenței, pentru a preveni pe viitor impactul negativ a acesteia asupra dinților din jur și pentru a evita proceduri de extracție mai dureroase.

Deși este adevărat că extragerea dinților de minte poate preveni unele probleme dentare, procedura nu este necesară în fiecare caz, ci doar în acele situații în care existența lor poate afecta sănătatea orală și dezvoltarea danturii.

"Dacă molarii de minte au loc să erupă și ies în poziție normală, este chiar indicat să îi păstrăm, pentru că ne pot fi de folos la vârste mai înaintate, pentru a ne sprijini pe ei la realizarea unei lucrări dentare. În plus, dacă vreunul dintre molarii dinaintea celui de minte este grav afectat de carie, molarul de minte poate fi tras mai în față, în anumite cazuri, pentru a umple spațiul cu ajutorul unui aparat dentar. Însă, de cele mai multe ori, molarul de minte trebuie extras”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

Numai după evaluarea poziției și impactului molarului de minte asupra dinților înconjurători medicul specialist va recomanda îndepărtarea lui, dacă pacientul se află în una din următoarele situații:
- daca gingia din jurul lui se poate inflama (pericoronarită) frecvent, uneori chiar cu acumulare de puroi, dureri, dificultăți la masticație, dificultăți de deschidere a gurii etc.;
- daca sacul folicular din jurul molarului se poate transforma în chist care erodează osul;
- daca se poate caria ușor deoarece din cauza poziției lui periuța și ața dentară ajung cu dificultate, iar zona nu este curățată corespunzator;
- daca poate topi rădăcina dintelui vecin sau poate produce carierea lui;
- daca poate produce înghesuirea incisivilor, afectând rezultatul obținut după alinierea dinților cu aparatul dentar;
- dacă nu au suficient loc și se află într-o poziție anormală, molarii de minte trebuie îndepărtați încă de la vârstă de 16 ani, înainte de a ieși și a produce efecte negative.

Molarii de minte superiori sunt mai ușor de scos, iar vindecarea este mai rapidă și mai ușoară decât în cazul molarilor inferiori. "În funcție de fiecare organism în parte și de dificultatea extracției, după trecerea anesteziei poate fi nevoie de administrarea de antiagice și antiinflamatoare, obrazul se poate umfla (edemul postoperator este maxim la 48 ore de la intervenție, apoi scade treptat), aparand dificultăți la deschiderea maximă a gurii”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Vârsta optimă pentru îndepărtarea molarului de minte

Încă de la vârstă de 16 ani este recomandat să facem o radiografie, pentru a vedea dacă există molari de minte.
Medicul specialist poate recomanda ca molarii de minte să fie extrași chiar înainte de apariția problemelor.

Acest lucru este făcut pentru a evita o extracție mai dureroasă sau mai complicată care ar putea fi făcută câțiva ani mai târziu. Îndepărtarea este mai ușoară la tineri, când rădăcinile dinților de înțelepciune nu sunt încă pe deplin dezvoltate și osul este mai puțin dens. La persoanele în vârstă, timpul de recuperare și vindecare tind să fie mai lung”, explică specialistul ortodont. Indiferent că avem sau nu molari de minte, controlul stomatologic periodic este esențial în diagnosticarea și tratarea din timp a oricărei probleme, evitând astfel complicații ulterioare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod