Invisalign - tratament ortodontic de ultima generaţie

Invisalign este un tratament ortodontic de ultima generaţie inventat în Statele Unite, ce consta într-un şir de aparate transparente, mobile şi eficiente pentru a trata aproape orice malpoziţie de dinţi, fără a avea vreo componentă metalică (bracketi, arcuri, etc). Faţă de alte tipuri de aparate convenţionale, avantajul Invisalign este că nu afectează viaţa socială, fiind complet  invizibil, uşor de igienizat şi foarte comod de purtat. Dinţii inegali şi incorect poziţionaţi pot fi acum corectaţi în cel mai modern şi eficient mod, printr-o metodă personalizată, computerizată, sigură şi confortabilă, ale cărui componente sunt aprobate de Food and Drugs Administration, FDA, ceea ce înseamnă că ele sunt sigure, eficiente şi nici nu produc alergii.

Invisalign consta într-un sistem de gutiere invizibil, confortabil, dar eficient, care îndreaptă dinții.

Aparatul este format din elemente de plastic transparent (gutiere), care îndreaptă dinții gradual aplicând o forţă controlată şi constantă asupra lor, până se aliniază aşa cum dorim. În decursul tratamentului pacientul va purta mai multe seturi de alignere, pe care le va schimba singur o dată la 2 săptămâni, până când dintâi vor fi perfect aliniaţi. Acest lucru oferă posibilitatea de a trata pacienţi din toată ţara, consultaţiile făcute de medicul specialist fiind mult mai rare.

Toate etapele tratamentul tău se pot desfăşura în cadrul clinicii Smile Factory, într-unul dintre modernele cabinete, iar diagnosticul digital se va stabili şi cu ajutorul radiografiilor şi amprentelor.
Încă înainte de începerea tratamentului, Invisalign oferă şi  o simulare 3D (tratamentul virtual) în care se poate observa evoluţia tratamentului personalizat, de la stadiul iniţial până la cel final în care poziţia dinţilor este corectată. Aşadar, fiecare pacient poate să vadă cum vor arăta dinţii săi la finalul tratamentului. Astfel, o dantură frumoasă poată fi obţinută printr-o metodă inovatoare, într-un mediu prietenos şi beneficiând de sfaturile şi experienţa unei întregi echipe de specialişti.

Tratamentul ortodontic este personalizat, astfel încât, în urma analizelor, toate informaţiile sunt prelucrate de calculator conform etapelor de tratament stabilite de specialistul ortodont.
Aparatul are marele avantaj de a fi transparent şi din această cauză estetic, este confortabil şi se poate îndepărta cu uşurinţă pentru a lua masa sau pentru igiena dentară. Invisalign rezolvă aproape orice problemă ortodontică, chiar şi cazurile mai complicate fiind încheiate cu succes. În ceea ce priveşte durata tratamentului, aceasta variază de la pacient la pacient, dar în medie se poate spune că între un an şi un an şi jumătate.  Invisalign poate fi folosit la orice vârstă, dar numai în condiţiile în care toţi dinţii sunt erupţi. Pot folosi Invisalign şi adulţii până la vârsta de 60-70 de ani.


Clinica stomatologică AvantAge devine din octombrie Smile Factory, aducând în România un nou concept în materie de estetică facială de ultima generaţie, care combină cele mai moderne tratamente ortodontice invizibile cu tehnici noi anti-ageing.