Preferințele românilor pentru superalimente, cum au fost acestea denumite, au înregistrat creșteri de 27% pe Vegis.ro, astfel încât în această vară oferta de produse a ajuns la peste 100 de sortimente.
Românii și-au propus pentru 2019 să trăiască mai sănătos, iar preferințele lor alimentare ilustrează acest lucru, a arătat un sondaj recent al Vegis.ro. Mai mult decât atât, peste 80% dintre cei intervievați au precizat că o alimentație cât mai apropiată de natură ajută la menținerea unei stări de sănătate optime. În acest context, superalimentele se numără printre categoriile de produse tot mai căutate, fiind o dovadă a faptului că românii înțeleg importanța diversificării surselor de nutrienți din meniul zilnic. Toate alimentele sunt sănătoase consumate în starea lor naturală, neprocesată, însă această categorie aparte conține fructe, plante și legume originare din întreaga lume și care conțin un procentaj mare de vitamine, aminoacizi, antioxidanți și minerale.
Consumul de alimente în stare naturală, cât mai puțin procesate, este esențial pentru sănătatea noastră, iar acest lucru a fost demonstrat de numeroase cercetări în domeniu.
Având în vedere acest lucru, dar și preferințele clienților noștri pentru alimente care aduc un aport nutritiv deosebit dietei, am extins oferta de produse din această categorie la peste 100 de produse. Cele mai căutate sunt mierea de Manuka, uleiul de cocos, pudra de spirulina, turmericul si mai nou, pulberea de matcha, a precizat Mihai Bucuroiu, fondator Vegis.ro. Superalimentele pot fi împărțite în patru categorii: verzi (iarba de grâu, de orz, matcha, spirulina, chlorella, spanac etc), fructe și nuci (acai, afine, goji, noni, cătină, nuca de cocos etc), aromatice și condimente (aloe vera, ginseng, turmeric etc) și alte superalimente (miere, polen, ulei de rapiță, de avocado de cocos etc).
Fiecare continent cu minunile sale
Mierea de Manuka, care se găsește exclusiv în Australia și Noua Zeelandă, are importante proprietăți antiinflamatoare, antibiotice, este un antioxidant puternic și ajută în creșterea imunității. Matcha (care în japoneză înseamnă pudră de ceai) este considerată de majoritatea specialiștilor cel mai important sortiment de ceai verde datorită numeroaselor sale proprietăți benefice organismului.
Comparativ cu o cană de ceai verde obișnuit, matcha conține de 137 ori mai mulți antioxidanți, care au un rol important în lupta împotriva radicalilor liberi și care stimulează detoxifierea organismului.Goji, din îndepărtatul Tibet, este considerat un aliat puternic împotriva îmbătrânirii naturale a organismului și protejează ficatul, în timp ce chlorella, originară din Japonia, conține vitaminele B, C, E, magneziu, fier, fibre, clorofilă și proteine. Tot din Asia vin și pudra de spirulină cu un important aport de proteine sau moringa care este bogată în fier.
Coacăzele și cătina, vedetele europene ale superalimentelor, au rol vitaminizant și detoxifiant fiind printre cele mai eficiente adjuvante naturale. Din Africa vin curmalele deglet nouri care ajută la o mai bună digestie, dar și baobabul cu efect energizant, în timp ce America Centrală ne-a dat faimosul, deliciosul și atât de sănătosul avocado, precum și pudra de lucuma, mai puțin cunoscută, dar la fel de bogată în nutrienți.
Kelpul, o algă găsită în apele nordice, este o sursă importantă de vitaminele A, B1, B2, C, D, E, dar și de zinc, iod, magneziu, fier, potasiu, cupru și calciu, având un efect anti-aging și ajutând la creșterea și regenerarea părului.
Acestea sunt doar câteva dintre alimentele care, odată introduse în alimentație, ajută la o stare de bine, alături de o dietă echilibrată și mișcare, așa cum recomandă specialiștii.
Am încercat să aducem la Vegis.ro produse din toate regiunile lumii.
Avem clienți care călătoresc mult și au făcut cunoștință cu aceste alimente chiar în țările de proveniență și își doresc să le consume și acasă, în România. Toate produsele noastre sunt certificate, astfel încât cei care le comandă să beneficieze de întreg aportul nutritiv al acestora, a mai precizat Mihai Bucuroiu. Despre Vegis.ro
Vegis.ro este cel mai mare magazin online de produse naturiste din România. Înființat la începutul anului 2012, Vegis.ro comercializează de peste 6 ani produse naturiste, bio sau vegane, pentru cei interesați de un stil de viață sănătos și o nutriție bazată pe produse ecologice și naturale.
Din sediul de la Brașov, Vegis.ro livrează produse sănătoase în toata țară, în 24-48 de ore de la confirmarea comenzii. Fiecare produs care intră în stocul Vegis.ro este însoțit de o factură și de o declarație de conformitate a calității produselor. Compania este certificată ecologic furnizând astfel garanția ca produsele, procedurile de lucru și de depozitare sunt în conformitate cu reglementările comunitare și naționale în vigoare.
De asemenea, Vegis.ro este unicul site din România certificat de către cel mai mare producător mondial de suplimente Solgar având licența RO111, acordată pentru standardele ridicate de profesionalism oferite clienților săi.
Vegis.ro a câștigat în 2018, 2017 și 2016 premiul pentru Cel mai Bun Magazin Online de Produse Organice și Naturale, și premiul pentru Magazinul Anului în 2017, în cadrul Galei Premiilor e-Commerce.