Romania se afla pe un loc fruntas in topul tarilor a caror populatie are grave probleme dentare. Lipsa de igiena si de preventie face ca 1 din 3 romani sa aiba probleme serioase, pe care prefera sa nu le trateze pe scaunul stomatologului. Andreea Troncea, medic stomatolog in cadrul clinicii Ident Total Care, ne spune care sunt factorii principali care cauzeaza aparitia cariilor dentare.
Cat de greu sunt de reparat dintii strambi, ciobiti sau patati?
Dintii modificati ca forma, pozitie sau culoare nu mai reprezinta o provocare de temut pentru medicul stomatolog, datorita spectrului larg de tehnici precum si calitatii materialelor. Ramura medicinii dentare care se ocupa cu redarea zambetului se numeste estetica dentara si imbina tehnologia avansata cu arta, aducand rezultate uimitoare.
In cate sedinte se pot rezolva problemele grave de sanatate dentara?
Starea dintilor inainte de tratament influenteaza durata remedierii acestora.
Din pacate .Cea mai frecventa problema dentara este durerea, iar aceasta poate fi data de multitudinea de probleme dentare aparute in decursul vietii (carii dentare, afectiuni parodontale, lipsa unor dinti). In acest caz, este necesara o colaborare ampla cu medicul stomatolog. De aceea, pentru a evita vizitele dese, recomandam preventia dentara, care se refera la toate masurile necesare pentru a surprinde aparitia afectiunilor dentare sau gingivale.Cat de importanta este igiena dentara si cum arata ritualul zilnic la o persoana adulta?
Pentru a preveni aparitia cariilor, a afectiunilor gingivale, a respiratiei urat mirositoare este necesara igiena dentara! Aceasta se refera la mijloacele zilnice de igienizare (periaj profesional, clatiri cu apa de gura, folosirea atei dentare), asociate cu vizitele regulate la medicul stomatolog. Recomandam un periaj dentar corect si individualizat, realizat de 2 ori pe zi, atat dimineata cat si seara.
Timpul corect alocat unui periaj dentar este de 3-5 min si acesta trebuie completat de folosirea apei de gura si a atei dentare.Stim ca, de obicei, pe perioada sarcinii, femeile gravide au probleme cu dantura. Pot fi ele rezolvate cumva sau preintampinate?
In perioada sarcinii, pe baza modificarilor hormonale, apar si o serie de dezechilibre care au repercusiuni si asupra dentitiei si astfel apar: dureri dentare, inflamatii gingivale, sensibilitati dentare. Cea mai intalnita problema cu care se confrunta femeile insarcinate o reprezinta gingivita (inflamatia gingivala) si este consecinta unei hipervascularizatii, iar caria dentara are o evolutie mult mai rapida spre complicatii pulpare. Pentru a evita neplacerile stomatologice pentru perioada sarcinii, se recomanda, ca inaintea conceperii unui copil, viitoarea mama sa isi rezolve orice problema dentara.
Cum putem evita aparitia problemelor dentare?
Cel mai important lucru in preventia dentara este reprezentat de igiena dentara, care presupune un periaj dentar efectuat de 2 ori pe zi, dimineata si seara, folosirea atei dentare si clatiri cu apa de gura cu solutii antiseptice.
Mentinerea unei diete echilibrate, reducand alimentele ce contin zaharuri si amidon, contribuie la prevenirea cariilor dentare. Fumatul determina afectiuni gingivale prin scaderea aportului sangvin. Este recomandata consumarea gumei de mestecat fara zahar, pentru ca indeparteaza respiratia urat mirositoare si pentru ca stimuleaza secretia salivara, ce ajuta la combaterea placii bacteriene. Recomandam control stomatologic, realizat la 6 luni.Puteti face o diferentiere intre femei si barbati, atunci cand vine vorba de probleme dentare? Sunt unii mai predispusi?
In studiile de specialitate nu exista o corelatie clara intre sex si aparitia afectiunilor dentare. Sunt incriminati alti factori precum: alimentatia, aportul scazut de fluor, fumatul, etc. Astazi, atat femeile cat si barbatii, acorda o atentie deosebita aspectului fizic, implicit a zambetului frumos.
Atat sexul feminin, cat si cel masculin, declara ca evita tratamentele dentare din cauza unor neplaceri din copilarie cauzate de vizita la medicul stomatolog. Singura corelatie pe care o pot descrie din experienta clinica se refera la faptul ca femeile inving mai repede teama, fiind mai receptive la tratamentele stomatologice.