Fațetele dentare sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai cerute de pacienții care își doresc să aibă dinți drepți și curați. Mulți dintre aceștia le preferă în detrimentul aparatelor dentare, mai mult sau mai puțin inestetice, pe care trebuie să le poarte chiar ani la rând. Totuși, este recomandat ca alegerea să fie făcută împreună cu medicul stomatolog și cu specialistul ortodont.
Dr. Oana Florea, medic dentist cu Competență Implantologie Orală, cu experiență internațională în Germania, ne spune cum ar trebui să procedăm atunci când vrem să avem dinții albi, drepți, perfect aliniați.
„Poziționarea greșită a dinților generează inclusiv o funcționare defectuoasă a maxilarelor, având probleme atunci când mestecăm, vorbim și chiar respirăm. În acest caz, este corect ca medicul stomatolog să vă îndrume către un specialist ortodont, acesta fiind în măsură să vă pună un diagnostic corect și să vă elaboreze un plan de tratament. Uneori se întâmplă ca, după ce am purtat aparat dentar, tot să fie nevoie să aplicăm fațete dentare. Acestea au rolul de a definitiva un zâmbet perfect și să corecteze defecțiunie de ocluzie (să mușcăm corect).
Sunt cazuri și când fațetele dentare sunt recomandate chiar fără a purta aparat dentar. Este important, așadar, să consultați medicul stomatolog și specialistul ortodont întrucât cazul dumneavoastră este unic, iar tratamentul va fi personalizat pentru a obține cele mai bune rezultate”, declară medicul stomatolog Oana Florea.
Posteaza comentariu