Evolutia și progresele endodonției în ultimii ani

Termenul „endodonție” provine din alăturarea a două cuvinte din limba greacă, "endo" (în interiorul) și "odontos" (dinte). Așadar, este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticul și tratarea afecțiunilor din interiorul dintelui, mai exact, cu afecțiunile pulpei dentare și ale parodonțiului apical.

Tratamentul endodontic (sau de canal, în termeni comuni) presupune o serie de proceduri ce au ca scop eliminarea infecției care a afectat dintele, devitalizarea lui (scoaterea nervului) curățarea și obturarea canalelor radiculare. El se recomandă doar în anumite situații, cele mai întâlnite fiind: în inflamațiile pulpei dentare (leziunile sunt ireversibile), când există cavități carioase foarte profunde (iminența durerilor), din motive protetice (prepararea viitorilor dinți-stâlpi ai lucrărilor dentare).


Deși exista de mult timp, endodonția a fost recunoscută ca specialitate distinctă a stomatologiei abia în anul 1963 de către Asociația Stomatologică Americană. Ea a cunoscut progrese remarcabile în ultimele două decenii. Înainte, tratamentele endodontice erau realizate prin metodele clasice. Reperarea și instrumentarea canalelor radiculare se făcea intuitiv, fără a exista un control vizual de calitate al câmpului de lucru.

Însă, datorită apariției tehnicilor moderne de preparare și obturare, s-a îmbunătățit considerabil modalitatea de efectuare a tratamentelor. Dintre instrumentele moderne folosite, amintim: ace rotative din nichel-titan, piese ultrasonice piezo-electrice, dispozitive de localizare a apexului, materiale de reparare a rădăcinilor și  obturarea cu gutapercă fluidă. Gutaperca fluidă injectată cu presiune poate să pătrundă în microcanalele secundare ce se ramifică din cele principale, rezultând astfel o sigilare calitativ superioară și mai puține complicații.


Una dintre cele mai importante etape în evoluția endodonției este reprezentată de introducerea microscopului. Deși a început să fie utilizat în medicină din secolul al XIX-lea, în stomatologie a început să fie folosit în urmă cu aproximativ 17 ani. Este unanim acceptat că utilitatea microscopului dentar a devenit incontestabilă.

A condus la creșterea semnificativă a șanselor ca un dinte să fie salvat de la extractie și la maximizarea beneficiilor pacientilor. Marele avantaj al acestuia este că permite vizualizarea celor mai fine detalii prin mărirea imaginii canalelor radiculare de până la 40 de ori, rezultatul fiind că ceea ce se vede mai bine, se poate trata mai bine. Există numeroase beneficii pentru care se recomandă folosirea microscopului, și anume: pot fi detectate canale atipice, se pot scoate ace rupte din canal și pot fi vizualizate micro-fisuri și fracturi în lungimea dintelui. De asemenea, este posibilă descoperirea unor eventuale leziuni ce nu pot fi vizualizate fără mijloace de mărire optică.


Tehnicile și instrumentele folosite pentru un tratament de canal modern, care sunt utilizate și în clinica LLL Dental, sunt următoarele:


-    Apex Locator Root ZX2 Morita, un dispozitiv care permite aflarea poziției acelor endo în timp real față de vârful rădăcinii, fără radiații.

Este cel mai important localizator al apexului de la ora actuală;


-    Motor endodontic și instrumentar rotativ NiTi, care permite o scurtare a timpului de tratament, precum și o calitate crescută a acestuia. Acele de NiTi au memoria formei − se pot îndoi oricât fără să se rupă (canale curbe, în zig-zag) și atunci când sunt scoase din canal revin la forma dreaptă;


-    Sistemul de obturare prin condensare (sigilare) verticală la cald este, în momentul de față, tehnica ce permite realizarea unei obturații 3D a dintelui, asigurând obturarea întregului sistem endodontic;


-    Acele rotative flexibile au revoluționat tehnica medicală făcând posibilă prepararea canalelor radiculare cu o mai bună precizie. Acestea favorizează creșterea numărului de cazuri rezolvate cu succes și scad timpul necesar medicului pentru o intervenție endodontică.

Grație noilor tehnologii, se poate salva mai mult din structura dentară sănătoasă, datorită efectării unui tratament de calitate prin sigilarea completă a canalelor.

În acest fel, scade probabilitatea reintervenției pe canal.


Datorită avantajelor sale, utilizarea microscopului dentar reprezintă cea mai bună alegere atunci când se recomandă un tratament endodontic. El permite mărirea canalelor radiculare de până la 40 de ori, crescând astfel precizia tratamentului și a ratei de succes. De asemenea, ajută la salvarea dinților care altădată necesitau extracție. Confortul pacientului este sporit și se poate bucura de beneficiile unui tratament efectuat la cele mai înalte standarde.

Articol scis de dr. Claudiu Lupașcu, clinica LLL Dental

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod