Cum alegem cel mai bun program de educație acvatică pentru copilul nostru?

Copiii au o relație specială cu apa. Se nasc cu reflexele de înot și se simt în largul lor în mediul acvatic căci le amintește de viața intrauterină și confortul din burtica mamei, când erau înconjurați de lichidul amniotic. Stimularea copiilor încă de la vârste fragede prin educație acvatică vine cu beneficii multiple atât la nivel motric (dezvoltare musculară, flexibilitate articulară, sistem osos bine dezvoltat), cât și la nivel socio-cognitiv.

Copiii expuși programelor de educație acvatică de la vârste cât mai mici sunt mai volubili, mai ușor de integrat în colectivitate atunci când încep școala, mai empatici cu cei din jur și cu un grad de inteligență emoțională mai ridicat. Astfel, daca aveți în vedere dezvoltarea psihomotorie a copilului și bunăstarea sa emoționala și psiho-socială, un program de educație acvatică este raspunsul.

Dacă beneficiile apei pentru dezvoltarea micuților sunt ușor de reperat, ei bine găsirea unui centru de educație acvatică ce se ridică la un anume standard de profesionalism poate fi o provocare. Iată criteriile pentru a face cea mai bună alegere!

Centrul - nu doar loc de bălăceală, ci un fel de școală!

Cel mai important aspect înainte de a începe programul de educație acvatică este ca părinții să fie bine informați. Trebuie să-și cunoască propriile așteptări, să analizeze ce club este cel mai potrivit pentru a servi acestor așteptări si nevoilor copilului. In general, pentru activitățile de tip hobby tindem să luăm decizii bazându-ne pe criterii de tip: preț mic, proximtitate de casă, program flexibil. Ei bine, toate aceste aspecte ce țin mai degrabă de comoditate, trebuie eliminate în cazul alegerii unui centru de educație acvatică.

Principalele criterii în alegerea unui centru de educație acvatică ar trebui să fie: condițiile de salubrizare, dotările clublului în privința vestiarelor și spațiilor create special pentru bebeluși, calificarea personalului ce oferă instructajul și grija pentru calitatea ședinței de educație acvatică.

Instructorul - colacul de salvare al micuțului

Pregătirea instructorilor de educație acvatică este un aspect crucial. Ei trebuie să fi urmat în mod obligatoriu cel puțin un curs de perfecționare sau specializare în domeniu, pe lângă experiența practică dobândită. Este foarte important ca manevrele efectate în mediul acvatic să fie cele corecte, conform standardelor existente. Bineînțeles, trebuie să existe și materiale didactice potrivite: saltele, frites și colăcei și bineînțeles foarte multe jucării, întrucat sunt esențiale pentru stabilirea unui canal de comunicare cu copilul. Competențele instructorilor fac diferenta între o ședință de educație acvatică tratată cu profesionalism și o simplă bălăceală în apă, practicată de unele centre, pentru care educația acvatică este doar un punct conex, nu un aspect principal.

În aceeași măsură este important să avem în vedere și calitatea apei, care este recomandat a fi tratată printr-o stație de electroliză salină. Este foarte important să nu se folosească deloc clor artificial, pentru a proteja tegumentul copilului de efectele corozive ale acestuia. Apa trebuie să fie la o temperatură de 30-32 grade Celsius. Pentru a păstra standardele de igienă, este indicat ca apa să fie schimbată cât mai des posibil și de asemenea, de două ori pe lună trebuie efectuată analiza obligatorie a apei.

Modul de lucru – joacă structurată


Este bine de știut că trebuie să existe un protocol de lecție pentru fiecare categorie de vârstă, cu exerciții specifice care i se propun copilului, fișe de evaluare inițiale și periodice, în care este prezentată evoluția copilului în cadrul programului, ținând cont de mai mulți factori, dar și planuri de educație acvatică personalizate, cu prezentarea obiectivelor pentru perioada următoare sau categoria de vârsta următoare.

Însă toate aceste obiective și pași în evoluție vor fi corelate cu ideea de joc. Prin joc, copilul va învăța mișcările, va imita ce vede la alți copii sau la părinte sau instructor, pentru că prin joc se creeaza o atmosferă plăcută și relaxantă, de încredere și siguranță.

De asemenea, părinții informați nu se vor lăsa furați de mirajul orelor gratuite sau ședințelor demonstrative oferite de anumite piscine, întrucât acomodarea cu mediul acvatic este un proces care nu se realizează instant, într-o singura ședință. Este un proces ce implică timp, pasiune și multă muncă din partea instructorului, dar și răbdare din partea părinților, mai ales atunci când cel mic are anumite temeri, nu este familiarizat cu apa pe față, este foarte dependent de unul dintre părinți sau alte aspecte ce pot îngreuna adaptarea sa la mediul acvatic în cadrul clubului.

Consecvența – cheia succesului


“Educația acvatică este singura activitate motrică care poate fi practicată de un copil la vârste extrem de fragede, singura modalitate de socializare, în care copilul poate fi complet independent. În clubul nostru activitatea acvatica la piscină poate începe pentru bebeluș după vârsta de 4 luni și jumătate, respectiv 6 luni, în funcție de momentul finalizării calendarului de vaccinuri obligatorii, ce asigură imunizarea copilului. Ar putea să ni se pară timpurie această integrare a copilului într-un program educațional. Însă, copiii nu cunosc frica. Noi, adulții suntem cei ce le insuflăm temerile noastre. Copiii adoră apa și primesc cu atât de multă lejeritate lecțiile de educație acvatică, exersându-și reflexele native, încât este o încântare să vezi cum exersează mișcările cu bucurie, dar și ambiție și mult mult elan, genul acela de entuziasm pe care numai exuberanța vârstelor inocente îl aduce.” a punctat Georgeta Sultana, coordonatoare Clubul Micii Campioni.

Frecvența și continuitatea în program sunt doua aspecte esențiale în obținerea unor rezultate pe termen lung. Unii părinti le fac cunoștinta copiilor lor cu mediul acvatic, ei trec prin perioada de acomodare, apoi prin perioada de asimilare a informațiilor și respectiv a primelor achiziții - de la un sistem imunitar intărit, un grad mai mare de socializare până la observarea unor modificări la nivelul inteligenței emoționale și a stimei de sine. Și apoi, întrerup programul, din diferite motive. Aceasta decizie le aduce un mare deserviciu celor mici, intrucât evoluția lor stagnează, sunt luați dintr-un mediu în care se simt confortabil, care le dezvoltă personalitatea fără influențe externe majore, utilizându-și propriul corp și propriile reacții pentru a evolua.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod