Sintagma-cheie pentru EMERALD este abordarea multidisciplinară – întâlnirea directă a pacientului cu mai mulți medici specialiști. În acest fel, pacienții Află toate detaliile despre starea lor de sănătate, primesc explicațiile necesare pentru a le putea Înțelege, iar împreună cu medicii vor Alege cea mai potrivită opțiune de tratament.
„Afli. Înțelegi. Alegi” este, de altfel, și mesajul sub care centrul își promovează serviciile medicale. În EMERALD, medicii acordă fiecărui pacient suficient timp, potrivit nevoilor sale individuale, timpul fiind unul dintre principalii factori care contribuie la calitatea actului medical.
EMERALD dispune de echipamente de ultimă generație, care oferă posibilitatea de a efectua explorări cardio-IRM și neuro-IRM, conform celor mai înalte standarde existente la ora actuală.
Mai mult, în premieră, EMERALD efectuează rezonanță magnetică cardiacă de stres, o investigație nouă în România, dar foarte utilizată în alte țări europene dezvoltate, care oferă informații cu privire la structura și funcția inimii, atât în repaus cât și în condiții de stres.
Credința noastră este că, în medicină, prevenția poate fi chiar mai importantă decât tratamentul unei boli.
• Află vârsta arterelor tale tale - Evaluarea vârstei vasculare și a riscului cardiovascular
• Inima sportivului - Screening afectare cardiovasculară pentru sportivi
• Inima și apneea în somn - Evaluarea pacienților cu risc înalt pentru sindrom de apnee în somn (SAS)
• Screening AAA - Screening-ul pacienților la risc pentru anevrisme de aortă abdominală
• Hipertensiunea rezistentă - Evaluarea pacienților cu HTA rezistentă / HTA secundară
Centrul Medical EMERALD, care își primește pacienții într-un mediu cald, primitor, este rezultatul unei investiții de 1,4 milioane de euro, și este primul dintr-o rețea de centre care propune pacienților o altfel de abordare, integrată, individualizată și personalizată. „Suntem o clinică ce își propune un domeniu precis de activitate, adresat pacienților cu boli neurologice și cardiologice. Atât dotarea, cât și personalul, și mai ales premisele ce pun în mișcare acest centru sunt astfel concepute încât omul să fie în centrul activității noastre, evaluând suferința sa medicală, căutând să-i reducem anxietatea și să-i răspundem la întrebările privind starea sa medicală. Specialitățile noastre medicale sunt interconectate și funcționează sincronizat pentru a oferi nu soluții izolate din perspectiva fiecărei specialități medicale, ci un răspuns integrat la solicitările pacientului, care să poată duce la o ameliorare semnificativă a stării sale clinice și implicit la creșterea calității vieții sale.”, a declaratdoctor Răzvan Capșa, Directorul Medical al Centrului.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul centrului medical: https://EMERALDmed.ro și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/CentrulMedicalEMERALD.