Ce mâncăm vara și ce poate cuprinde meniul într-o zi caniculară

În timpul verii căldura poate fi moleșitoare și poate avea efecte negative în ceea ce privește pofta de mâncare sau odihna. Alimentația trebuie adaptată în fiecare sezon în funcție de temperatură și produsele care se găsesc pe piață.
Dr. Șerban Damian expert al campaniei „Mousse și suc 100% – aici sunt vitaminele istețe” ne oferă câteva sfaturi despre ce este recomandat să mâncăm vara și ce poate cuprinde meniul într-o zi cu temperaturi greu de suportat. 

Pe timp de vară se găsesc o mulțime de fructe și legume. Unele dintre cele mai bogate din punct de vedere nutrițional sunt cireșele și vișinele, fructele de padure, caisele și piersicile, iar în ceea ce privește legumele, valoroase sunt vinetele, porumbul, roșiile sau salata. Este important ca alimentația să fie una variată alcătuită din produse ușor digerabile cum sunt fructele și legumele, surse esențiale de vitamine, minerale, antioxidanți sau proteine. 

Micul dejun


Micul dejun este poate cea mai importantă masă a zilei pentru ca hrănește organismul cu nutrienții necesari funcționarii optime, în plus conferă un boost de energie pentru prima parte a zilei. „Nu există reguli generale în ceea ce privește meniul de la micul dejun.
În orice caz, recomand alimentele sărace în grasimi și introducerea legumelor și fructelor proaspete în meniu. O opțiune consistentă pentru micul dejun poate fi omleta, pregătită fără ulei și servită alături de legume”, menționează dr. Șerban Damian. Totodată, o alternativă la cafea sau ceaiuri pot fi sucurile 100% de deoarece acestea păstrează în mare parte proprietățile fructelor din care au fost produse.   
„Dimineața devreme începem cu un suc 100% si un bol de cereale sau un iaurt cu seminte și fructe proaspte sau uscate”, adaugă Anca Serea, ambasador al campaniei „Mousse și suc 100% – aici sunt vitaminele istețe.”

Pranzul și cina


Pentru ca temperaturile sunt ridicate, nu e de mirare ca ne putem confrunta cu lipsa poftei de mâncare. Chiar dacă apetitul este scăzut, trebuie să mâncăm, însă putem alege preparate ușoare.
„La masa de prânz recomand să se consume salate, fără dressing-uri grele. Pot fi incluse și bucățele mici de carne slaba, de exemplu de vită sau pasăre. E important să reținem faptul că deși este bine să consumăm cât mai multe legume, nu trebuie sa renunțăm la carne deoarece proteinele acestora nu pot fi înlocuite prin consumul niciunui alt aliment”, adaugă dr. Șerban Damian. 
Anca Serea, mama a cinci copii și ambasador al campaniei, respectă întocmai indicațiile specialiștilor în ceea ce privește alimentația familiei: „La pranz mâncăm întotdeauna o supă sau o cremă de legume, pește sau carne de curcan cu diverse garnituri: orez, legume sau paste.” 
Pe de-o altă parte și masa de seară trebuie să fie una puțin bogată în calorii, dar și în cantitate, iar renunțarea la preparatele grele este cea mai bună opțiune.
„O farfurie bună pentru masa de seară conţine legume, dacă e posibil crude, împreună cu o sursă de proteină, nu într-o cantitate mare, de exemplu pește sau brânză”, completează dr. Șerban Damian. 

În ceea ce privește gustările, aceastea pot fi reprezentate de un iaurt slab cu nuci și seminte, de un mousse de fructe și legume sau de un suc 100%. Dacă o să credeți că acestea din urmă conțin prea mult zahar, este bine să știți că legislația Uniunii Europene interzice adăugarea de zahăr, coloranți sau conservanți în sucurile 100%.