Sindromul de ochi uscat, numit si keratoconjunctivita sicca, este o afectiune frecvent intalnita la toate categoriile de varsta si se caracterizeaza printr-un deficit de secretie a lacrimilor ce determina aparitia ochilor rosii, inflamati . Dr. Alice Munteanu - medic specialist al Centrului Medical „Dr. Furtuna Dan”, ne explica ce inseamna sindromul de ochi uscat.
Simptomele afecteaza de cele mai multe ori ambii ochi si includ: senzatie de ochi uscati, iritati, de corp strain sau arsura, care se agraveaza spre sfarsitul zilei, lacrimare excesiva (apare ca raspuns al organismului la alterarea calitatii filmului lacrimal). De asemenea ochii devin rosii, pleoapele sunt lipite la trezire, acuitatea vizuala poate fi afectata temporar, de obicei pana cand pacientul clipeste.
Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt multiple: climat cald si cu vant puternic, portul lentilelor de contact, diferite patologii oculare sau perioculare cum ar fi blefarita, diverse boli sistemice (poliartrita reumatoida, diabet, tiroidopatii), efecte adverse la anumite medicamente (betablocante, antihistaminice, diuretice), schimbari la nivel hormonal (menopauza, sarcina, utilizarea de contraceptive orale). Studiile au aratat ca femeile sunt mai frecvent afectate decat barbatii si ca desi sindromul de ochi uscat poate aparea la orice varsta, incidenta creste cu varsta (unul din trei pacienti trecuti de 65 de ani sufera de aceasta afectiune).
"Computer vision syndrome" este un tip particular de sindrom de ochi uscat ce apare la pacientii care utilizeaza calculatorul sau alte tipuri de display multe ore zilnic si este caracterizat prin diminuarea reflexului de clipire, cefalee, vedere incetosata, ochi iritati, dificultate in a focaliza un obiect anume, simptome care de obicei sunt agravate de conditii de iluminare necorespunzatoare.