Caravana durerii de spate de tip inflamator

În cadrul celei de-a doua ediţii a campaniei „Nu-ţi întoarce spatele!”, dedicate luptei împotriva durerilor de spate de tip inflamator, Liga Română contra Reumatismului şi Societatea Română de Reumatologie vor organiza o caravană de informare care va vizita şase puncte centrale din Bucureşti.

Medicii specialişti atenţionează asupra faptului că, în cazul acestei afecţiuni, durata de timp în care se stabileşte diagnosticul corect poate ajunge şi la 10 ani, ceea ce duce la agravarea bolii. De aceea, iniţiatorii campaniei îşi propun să contribuie la reducerea timpului de diagnostic şi la creşterea ratei de prezentare la medicul de familie şi medicul specialist reumatolog pentru a investiga simptomele specifice durerii de spate de tip inflamator.

Bolile care cauzează durere de spate inflamatorie pot afecta în mod serios viața pacienților, astfel încât diagnosticul precoce și aplicarea unui tratament adecvat sunt necesare pentru prevenirea sau reducerea deficitului funcțional şi îmbunătățirea calității vieții pacienților afectaţi.

De aceea, prin această campanie, îndemnăm cât mai multe persoane să intre pe website sau pe pagina de Facebook şi să parcurgă testul online de auto-evaluare pentru a vedea în ce măsură există posibilitatea să sufere de durere de spate de tip inflamator”, declară Conf. Dr. Cătălin Codreanu, medic reumatolog, preşedinte al Ligii Române Contra Reumatismului.

Chiar dacă par asemănătoare, durerile de spate diferă în funcţie de cauzele care le provoacă. Cauzele pot fi de natură mecanică, inflamatorie, infecţioasă sau pot avea drept sursă bolile de rinichi sau gastrointestinale, inclusiv tumorile. Cele mai comune dureri de spate, cele mecanice, apar în urma suprasolicitării spatelui prin ridicarea de greutăţi prea mari, efort prelungit sau a loviturilor din timpul practicării sportului.
Durerile de spate de tip inflamator pot fi, însă, rezultatul unei afecţiuni autoimune, de aceea este foarte important ca ele să fie descoperite cât mai devreme. Astfel de exemple de afecţiuni autoimune sunt spondilita anchilozantă, spondilartrita axială non-radiografică, artrita psoriazică și artrita reactivă.

Durerile inflamatorii de spate debutează, cel mai adesea, înaintea vârstei de 40 de ani. Principalele caracteristici sunt: apariția progresivă a durerii; durerea se atenuează odată cu mişcarea și nu se ameliorează la repaus; durerea apare adesea noaptea, mai ales în a doua parte a nopţii, și trezeşte bolnavul din somn; durerea se însoțește de rigiditate în timpul dimineţii, de obicei mai mult de 30 de minute.

Atât durerea de spate de tip mecanic, cât și cea inflamatorie, pot limita activităţile de zi cu zi și pot afecta calitatea vieţii.
Având în vedere faptul că ambele tipuri de dureri (mecanice și inflamatorii) pot avea simptome similare, medicii subliniază faptul că este dificil de stabilit un diagnostic corect în lipsa unui consult medical de specialitate.

„În cazul bolilor inflamatorii ale coloanei, un diagnostic precoce și inițierea unui tratament corespunzător sunt esențiale pentru evoluția ulterioară a bolii și pentru creșterea calității vieții pacientului. De asemenea, fiind o boală cronică, cu potențial invalidant, la fel de importante sunt monitorizarea evoluției și aderenței la tratament și o comunicare foarte bună medic-pacient” declară Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Preşedinte al Societăţii Române de Reumatologie.

Campania „Nu-ţi întoarce spatele!” a fost lansată anul trecut în Bucureşti și alte cinci oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Sibiu, Sighișoara, Sinaia și Bușteni.
Detalii pe:  http://www.reumatism.ro/nuintoarcespatele/ şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/NuIntoarceSpatele/?fref=ts.