Bayer România se alatură Asociaţiei «Caravana cu Medici», o organizaţie neguvernamentală ce oferă gratuit, asistenţă medicală şi analize de laborator, în regiuni rurale din România, populației locale cu o situație financiară precară, sau care nu beneficiază în mod frecvent de servicii medicale. Colaborarea a debutat în data de 16 iulie 2016 printr-o primă caravană organizată în Comuna Priboieni, judeţul Argeş. Alte 7 iniţiative similare sunt programate până la sfârşitul anului.
"Angajamentul Bayer faţă de comunităţile unde este prezent este acela de a oferi o viaţă mai bună, iar asistenţa medicală este o componentă esenţială a acestui obiectiv. Am fost plăcut impresionaţi să descoperim că împărtăşim acelaşi set de valori şi obiective cu membrii Asociaţiei ”Caravana cu Medici”, o organizaţie neguvernamentală formată dintr-o echipă ambiţioasă de tineri medici voluntari. De aceea, decizia de a le oferi sprijinul nostru a venit natural. Alături de ”Caravana cu Medici” putem ajuta la creşterea acestui proiect valoros şi putem să schimbăm în bine viaţa celor aflaţi în situaţii dificile", a spus Ruxandra Pirojoc, Director de Comunicare Bayer România şi Bulgaria.
Pentru fiecare locaţie, activitatea se desfăşoară pe parcursul a două weekend-uri consecutive: primul, în care sunt recoltate probele de sânge, şi al doilea în care rezultatele analizelor sunt coroborate cu cele ale examenului clinic, fiind astfel conturat un profil medical extins al fiecărui pacient. Voluntarii care iau parte la acţiune sunt în mare parte medici rezidenţi din specialităţi precum cardiologie, oftalmologie, pediatrie, dermatologie şi ginecologie, alături de studenţi ai Facultăţii de Medicină.
"Organizarea unei caravane medicale este un demers amplu, însă rezultatele sunt pe măsura efortului depus. În fiecare localitate în care ajungem descoperim poveşti impresionante şi oameni care au cu adevărat nevoie de asistenţă medicală. Ne bucurăm să avem alături în creşterea acestui proiect compania Bayer, un nume reprezentativ pentru aria acoperită de „ştiintele vieţii”. Totodată, vrem să mulţumim tuturor partenerilor noştri pentru sprijinul valoros acordat" a adăugat Dr. Mihai Ranete, Preşedintele Asociaţiei Caravana cu Medici.
Detalii suplimentare despre activitatea desfăşurată de Asociaţia Caravana cu Medici sunt disponibile la adresa: www.caravanacumedici.ro/.
© Copyright:
Posteaza comentariu