Aparatul dentar – mai este cazul să ne temem de el?

Fie că eşti adolescent sau ai 40 de ani, să îţi pui aparat dentar este deopotrivă o decizie şi un pas extrem de important pentru sănătate. Din păcate, astăzi există încă numeroase temeri extrem de învechite sau care nu au fost niciodată adevărate, ce ne fac să ezităm sau să fim neîncrezători cu privire la acest subiect.

Este important de ştiut că aparatul dentar nu are întotdeauna (sau exclusiv) motive cosmetice, tratamentul fiind deseori necesar pentru menţinerea unei bune sănătăţi orale, care la rândul ei influenţează aproape fiecare sistem din organism. Doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert, aduce în discuţie principalele temeri pe care le au cei care se gândesc să îşi pună aparat dentar, explicând cu ajutorul argumentelor ştiinţifice dacă aceste frici sunt întemeiate sau nu.

Oamenii îşi pun aparat dentar doar din motive cosmetice

Cui nu i-ar plăcea să aibă un zâmbet frumos? Deşi acesta este un element extrem de motivant, căci poate oferi pacientului o doză în plus de încredere în sine, dinţii drepţi şi frumoşi pe care îi promite tratamentul ortodontic sunt doar o parte dintr-un tablou mult mai complex.

Lăsând deoparte motivele care ţin de estetică, aparatul dentar reprezintă o modalitate foarte bună de a îmbunătăți starea generală a sănătăţii dentare şi, în definitiv, de a ne uşura viaţa.

Iată numai câteva probleme care pot fi rezolvate cu ajutorul acestui tratament: dinţii care nu se pot alinia în mod corespunzător, făcând dificil să mâncăm anumite alimente, şi muşcătura incorectă, care va suprasolicita musculatura şi articulaţia temporo-mandibulară, dinţii producând parodontoza. Nu în ultimul rând, este cunoscut faptul că dinţii strâmbi nu permit periatul corect, favorizând apariţia cariilor, a complicaţiilor acestora, tartrului, ginvitei etc.”, spune doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert.

Totodată, aparatul dentar poate favoriza implanturi şi coroane mai rezistente, căci de multe ori, în urma extracţiilor, dintii vecini migrează, împiedicând realizarea unor lucrări protetice sau implanturi dentare corecte şi cu şanse mai mari de reuşită. Lucrările realizate pe dinţi migraţi, aflaţi în muşcătura incorectă, nu au o rezistenţă mare în timp. În plus, dacă pacientul are înghesuiri dentare, cu atât mai mult spaţiul extracţiei poate fi folosit pentru aliniere, reducând costurile şi disconfortul celorlalte soluţii de tratament.

Am o vârstă prea înaintată pentru a purta aparat dentar

Daca aparatul dentar reprezintă o necesitate, puteţi beneficia de el la orice vârstă. În plus, nu suntem niciodată prea bătrâni sau prea tineri pentru a lua o decizie care ne va îmbunătăți sănătatea dentară și ne va face să ne simţim mult mai bine în propria piele.

În cabinetul meu, 30% dintre pacienţi sunt adulţi, cel mai în vârstă având 62 ani. Aşadar, niciodată nu e prea târziu pentru a corecta problemele, cum ar fi dinţii prea aglomeraţi, poziția incorectă a maxilarului, dinţii aflaţi în poziţie incorectă sau muşcătura incorectă. Procesul biologic implicat în mișcarea dinților este același la orice vârstă, astfel încât aceste probleme pot fi tratate oricând. Este adevărat, însă, că tratamentul poate dura mai mult în cazul unui adult decât la un copil sau adolescent”, adauga doamna doctor Mihaela Dan.

Pentru a avea rezultate trebuie să îndurăm un aparat foarte strâns de dantură, care provoacă dureri

Este adevărat că pe vremuri existau numai arcuri rigide care, legate de dinţi, exercitau forțe puternice, provocând considerabil mai multă durere și disconfort pentru pacient. Acum, cu noile tehnologii și cu arcuri flexibile, există semnificativ mai puţin disconfort asociat cu purtarea unui aparat dentar.

Am întâlnit cazuri în care unii pacienți s-au plâns că nu au nici o durere, convinşi fiind că fără durere dinţii lor nu se îndreaptă. Acest lucru este complet fals şi din păcate din cauza unor astfel de mituri atât de răspândite, dar şi din lipsă de informaţie, multe persoane se tem încă de aparatul dentar şi amână un tratament care ar putea aduce o îmbunătăţire semnificativă în viaţa lor.

Aparatul dentar nu provoacă durere pentru a fi eficient şi a obţine dantura pe care ne-o dorim. Atunci când aparatul va fi pus, este foarte posibil ca pacientul să simtă o anumită tensiune în zonă, însă doar pentru câteva zile, iar o senzaţie de tensiune va apărea la fiecare activare lunară”, completează doamna doctor Mihaela Dan.

Aparatul dentar este atât de dureros, încât nici nu poţi mânca

Imediat după aplicarea aparatului ortodontic fix există o perioadă de 0-5 zile în care apare discomfort până la durere la nivelul dinţilor, fapt explicat prin faptul ca aceştia nu sunt obişnuiţi cu tracţiunile. Discomfortul se face simţit doar după aplicarea aparatului, nu şi la fiecare activare (o dată la 3-4 săptămâni) şi poate fi înlăturat prin administrarea de antialgice (ibuprofen, ketonaletc). De asemenea, o parte dintre pacienţi pot prezenta mici leziuni la nivelul obrajilor şi buzelor, provocate de prezenţa bracketurilor, dar acestea dispar în câteva zile, pe măsură ce pacientul se obişnuieşte cu aparatul dentar. O soluţie pentru evitarea acestor leziuni o reprezintă aplicarea de ceară specială, timp de câteva zile, la nivelul bracketurilor care deranjează.

Aparatul dentar este neatractiv

În ziua de astăzi aparatul dentar poate fi un mod prin care să ne exprim personalitatea sau, dimpotrivă, poate fi aproape invizibil, neatractivitatea fiind mai mult un stereotip.

Cei care doresc ca aparatul să treacă neobservat au la rândul lor la dispoziţie diferite variante: pot opta pentru bracketuri ceramice sau de safir sau pentru aparate invizibile, cum ar fi cele linguale. La polul opus se află aparatele dentare personalizate în diferite culori, care au devenit foarte atractive pentru copii şi adolescenţi. „Indiferent dacă este foarte vizibil sau nu, aparatul dentar rămâne totuşi un important semn al respectului de sine şi a preocupării pentru sănătate”, adaugă doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert.

Nu voi mai putea să practic anumite hobby-uri sau pasiuni

Aparatul dentar nu ne împiedică să luăm parte la activităţi care ne aduc plăcere, deşi în unele cazuri este necesară o atenţie sporită. În cazul practicării unor sporturi, mai ales cele de contact, este necesar să purtăm o proteză (protecţie) dentară pentru a ne proteja de eventuale răni. Alte activităţi pot fi efectuate, însă, la fel ca şi până acum. Cântatul la diferite instrumente - flaut de exemplu, poate părea un pic ciudat la început, însă este doar un lucru de moment. Odată obişnuit cu purtarea aparatului dentar, pacientul va putea cânta la fel de frumos ca şi până atunci!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod