Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto Implant Expert, ne spune care alimente trebuie consumate cu atenţie, pentru a evita apariţia unor efecte negative asupra danturii.
Zâmbetul alb şi strălucitor a devenit unul dintre criteriile de frumuseţe în ziua de astăzi, fapt pentru care multe persoane optează pentru soluţii extreme, precum albirea dentară sau faţetele dentare. Pentru a evita inconvenientele inerente ale acestor proceduri, specialiştii recomandă prevenirea pătării danturii prin adoptarea unor schimbări în dietă - una dintre cauzele externe ale colororarii dinţilor.
“Alimentele şi băuturile care colorează dinţii sunt cele care conţin acizi, tanine şi alte substanţe cromogene. Acizii scot calciul din dinţi producând microcavităţi în care pătrund mai uşor substanţele cromogene (substanţe intens colorate ce aderă de dinte).
La unele dintre aceste alimente am putea renunţa, însă altele sunt benefice pentru sănătate, astfel încât este recomandat consumul lor cu moderaţie”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
1. Cafeaua. Consumul de cafea este mai puţin blamat decât al altor băuturi, ba chiar susţinut de unele persoane pentru anumite efecte pozitive. “Din păcate, băutura nelipsită din rutina de dimineaţă a multor persoane îngălbeneşte dinţii atât prin conţinutul de substanţe cromogene, dar şi prin conţinutul crescut de acizi - lucru mai puţin cunoscut. Un sfat pentru scăderea acidităţii este adăugarea laptelui în cafea”, recomandă specialistul ortodont.
2. Ceaiul. Poate este surprizantor pentru unele persoane, dar ceaiul pătează dinţii chiar mai mult decât cafeaua, din cauza taninelor şi acizilor.
Ceaiul verde produce pătarea în gri a dinţilor, greu de îndepărtat, iar ceaiul negru îngălbeneşte smalţul.
3. Vinul. Deşi unele persoane spun că este recomandat pentru sănătatea inimii, vinul nu este cea mai bună alegere dacă ne dorim dinţi albi şi strălucitori. Taninele şi acizii pe care această băutură îi conţine au acelaşi efect de colorare ca şi în cazul ceaiului. În plus, alcoolul are un efect de deshidratare, iar scăderea fluxului salivar favorizează şi mai mult colorarea dinţilor, deoarece aceştia nu mai sunt spălaţi în mod natural de salivă.
4. Fructe, legume şi sucuri naturale de fructe. Din păcate, coacăzele, afinele, sfecla roşie (prin substanţele colorante), roşiile (prin conţinutul de acizi) pătează dinţii cu atât mai intens cu cât sunt consumate mai frecvent şi în cantităţi mai mari.
5.
Jeleuri şi bomboane colorate. Consumate mai puţin de adulţi şi mai mult de copii, coloranţii alimentari din compoziţia lor se depun încet-încet pe suprafaţa smalţului dentar şi devin hrană pentru bacteriile din gură. “Când bacteriile se hrănesc cu aceste zaharuri, sunt eliberaţi acizi care favorizează deteriorarea dinţilor, pătarea lor şi apariţia de carii dentare”, spune specialistul ortodont.
6. Curry. Deşi mirodeniile exotice pot oferi un gust deosebit mâncării, în acelaşi timp ele pot şi colorara dinţii din cauza pigmentării lor profunde. Cea mai bună metodă de a preveni efectele negative este să le mâncăm nu foarte frecvent.
7. Citricele. Apa caldă cu lămâie dimineaţă a devenit o regulă de bază în diete, însă această băutură foarte acidă poate eroda smalţul din dinţi.
“În general, citricele erodează la nivel microscopic smalţul, producând microcavităţi în care se depun substanţele colorante”, adaugă doamna doctor Mihaela Dan.Prin urmare, dacă unele cauze ale îngălbenirii dinţilor (afecţiuni generale, unele medicamente etc.) nu sunt în controlul nostru, alimentaţia şi fumatul în schimb sunt relativ uşor de monitorizat, astfel încât să reducem la minimum efectele negative asupra aspectului estetic al danturii noastre.