Fiind una dintre cele mai frecvente probleme dentare, întâlnită la un procent foarte mare din populație - peste 90%, caria rămâne uneori netratată la timp fie din cauză că nu i se acordă importanța cuvenită, fie deoarece semnele ei nu sunt identificate la timp. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a explicat care sunt simptomele ce ar trebui să ne trimită la medicul stomatolog, pentru a evita complicații sau chiar pierderea dintelui afectat.
Caria este provocată de bacteriile din placa bacteriană, care produc acizi ce favorizează demineralizarea smalțului sau cementului (straturile exterioare ale coroanei dentare (respectiv rădăcinii) cu apariția unei cavități (găuri). Dentina este străbătută de canale foarte mici cu terminații ale nervului, iar atunci când caria se apropie de ele, apare durerea dentară.
“De obicei, cariile dentare apar în două zone specifice și, în funcție de localizare, se numesc carii ocluzale, care se formează în partea superioară a dinților, unde particulele de hrană intră în șanțurile adânci ale acestor suprafețe, iar periuța dentară pătrunde greu pentru a le îndepărta, și carii interdentare, cele care se formează între dinți. Semnele cariilor dentare variază în funcție de gravitatea și localizarea lor: când o carie se află abia în stadiu incipient și acționează numai asupra smalțului, este posibil să nu apară niciun simptom deranjant deoarece smalțul nu conține vase de sânge sau nervi și, prin urmare, deteriorarea lui este nedureroasă”, explică doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.
Pe măsură ce caria se agravează, însă, prezența ei se face simțită în diferite forme:
Modificare de culoare a dintelui
În primă fază, reversibilă până la un punct, demineralizarea smalțului apare sub forma unei pete albe (numită “pată albă crețoasă”), care apoi devine cenușie sau brun-maronie.
Din nefericire, în cazul cariilor interdentare aceste etape nu sunt observabile, pacientul ajungând la medic doar atunci când apare durerea.Sensibilitate/durere la contactul cu anumite alimente sau băuturi
Această sensibilitate apare la contactul cu alimente sau băuturi reci, dulci sau acre, și persistă doar atât timp cât este prezent stimulul respectiv. Dacă durerea se prelungește mai mult de câteva minute, nervul este deja afectat și, foarte probabil, va trebui scos.
Modificarea aspectului dintelui pe radiografie
În cazul cariei, conturul dentar pare întrerupt sau mai negru pe o anumită porțiune, deoarece calciul din smalțul dentar a dispărut.
Inflamația gingiei
Acest simptom apare în cazul cariilor interdentare, provocat fiind de resturile alimentare rămase în interiorul cariei și care fermenteza sub acțiunea bacteriilor dăunătoare.
Miros neplăcut care poate persista chiar și după periaj
Deși poate avea multiple cauze, unul dintre ele este reprezentat de resturile alimentare rămase în interiorul cariei.
Ruperea aței dentare
Dintele afectat de o carie interdentară prezintă zone ascuțite pe marginile cavității, care vor agăța sau chiar vor rupe ața dentară.
Depunerile de tartru sau lucrările dentare cu margini neregulate pot avea același efect, iar medicul stomatolog și radiografia pot ajuta la identificarea cauzei.“Studiile arată că infecțiile orale sunt un focar care afectează întregul organism, dar mai ales sistemul cardio-vascular. Așadar, controlul periodic la medicul stomatolog poate identifica și trata în faze incipiente cariile, scutindu-ne de numeroase neplăceri. În cazul în care simptomele prezentate mai sus sunt observate devreme, cu cât mai rapidă și mai ușoară va fi tratarea problemei”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
“Nu în ultimul rând, nu trebuie lăsate netratate nici cariile apărute la cei mici, care pot produse complicații grave și de durată, chiar și în cazul dinților de lapte”, a completat specialistul ortodont.
Așadar, identificarea primelor simptome ale cariilor și tratarea acestor este absolută necesară pentru a evita probleme de ordin estetic, dar și apariția senzației de durere, infecția nervului, a osului și a gingiei și necesitatea unor tratamente de mai lungă durată și mai costisitoare.
Posteaza comentariu