Periajul în mod regulat este esențial pentru menținerea dinților și gingiilor sănătoase și pentru prevenirea problemelor de sănătate orală. Ba mai mult, doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că periuța dentară merită să îi acordăm o atenție deosebită, deoarece semnele pe care aceasta ni le transmite ne pot ajuta la păstrarea sănătății orale pe termen lung. Totul în jurul nostru este comunicare. Chiar și lucrurile neînsuflețite, cum ar fi o simplă periuță dentară, ne pot comunica lucruri importante, dacă le acordăm atenția cuvenită. Iar unele dintre ele ne pot influența sănătatea.
1. Urme de sânge pe periuță și în chiuvetă
Urmele de sânge pe periuță și în chiuvetă reprezintă, de obicei, primul semn de gingivită.
“Dacă gingiile sunt umflate, roșii și sângerează ușor la atingere, aveți gingivită, care este stadiul inițial, din fericire reversibil, al parodontozei. Sângele conține celulele de apărare împotriva bacteriilor, iar corpul îl trimite acolo unde acestea sunt prezente: spre zonele dentare cu placă bacteriană sau resturi alimentare care duc la înmulțirea bacteriilor, adică lângă gingie”, explică specialistul ortodont. Ce e de făcut: zona respectivă trebuie curățată din ce în ce mai bine și în nici un caz evitată la periaj, deoarece acest lucru va favoriza acumularea a și mai multă placă bacteriană, iar sângerarea va fi și mai mare. Regula de aur: periem până nu mai sângerăm.2. Peri tociți, decolorați
Acest lucru este semn că periuța este deja foarte veche și nu își mai îndeplinește corect rolul, fiind momentul că ea să fie înlocuită.
3. Peri înclinați, împrăștiați
Chiar și dacă periuța este aproape nouă, dacă ea prezintă peri aproape orizontali și ciufuliți, înseamnă că periajul este prea agresiv, iar în timp smalțul se va toci, iar gingia se va retrage. Ce e de făcut: “În acest caz există două opțiuni: fie schimbarea tehnicii de periaj, fie folosirea unei periuțe electrice cu senzor de presiune, care avertizează sonor sau luminos sau chiar se oprește dacă presiunea este prea mare și riscăm să periem și rădăcinile și să ne alegem cu sensibilitate dentară”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.
4.
Dacă periuța de dinți are un miros neplăcutPeriuțele de dinți pot fi o bază de reproducere pentru bacterii, în urma studiilor descoperindu-se că perii lor pot conține microorganisme dăunătoare, cum ar fi Streptococcus mutans (care poate provoca carii dentare) și Candida albicans (o ciupercă ce poate provoca infecție fungică). “Temerile legate de bacteriile prezente în baie determina multe persoane să își acoperă periuțele de dinți, insă capacele din plastic păstrează periile mai umezite și, prin urmare, germenii se înmulțesc repede, favorizând apariția mirosului neplăcut”, explică specialistul ortodont.
Ce e de făcut: “În primul rând, să înlocuim periuța de dinți imediat și să renunțăm la folosirea capacului. După utilizare, periuța de dinți trebuie curățată, scuturată și lăsată să se usuce în aer liber”, recomandă medicul.
Așadar, periuța dentară este un instrument ce ne ajută să ne păstrăm sănătatea dinților și să avem un zâmbet curat și strălucitor atâta vreme cât o folosim cum și cât trebuie.