3 afecțiuni medicale prevenite cu ajutorul masajului în scaun la birou

Tot mai multe studii arată că, în era dominată de tehnologie și tensiune laborală, masajul la birou a devenit o necesitate pentru randamentul și productivitatea business-urilor de top. Liderii au conștientizat beneficiile pe care masajul în scaun le are asupra climatului organizațional și asupra eliminării stresului. Totuși, puțini știu că, masajul la birou este eficient și în prevenirea sau ameliorarea diferitelor afecțiuni, precum text neck, sindromul de tunel carpian sau hernia de disc, reducând astfel absenteismul angajaților la locul de muncă.

Mișcările repetitive și sindromul tunelului carpian - Persoanele care lucrează foarte mult folosind mâinile și realizând mișcări repetitive, pot dezvolta, în timp, sindromul de tunel carpian.

Deși acest sindrom afectează cu precădere femeile între 50 și 60 de ani, din cauza specificului job-urilor actuale, există din ce în ce mai mulți tineri care încep să se confrunte cu astfel de probleme. Sindromul de tunel carpian se caracterizează prin durere, furnicături, arsură sau amorțeala mâinilor și antebrațelor. Aceste neplăceri sunt cauzate de mișcările repetitive care irită nervul median al încheieturii mâinii, ducând la umflarea și blocarea lui. În faze incipiente, masajul la birou, prin folosirea unor proceduri specifice, prin flexibilizarea țesuturilor, prin activarea circulației și prin decongestionarea terminațiilor nervoase, poate calma durerea, favorizând refacerea funcțională a nervului.

Durerile de spate și hernia de disc -  În condițiile în care aproape 90% din populație se confruntă cel puțin o dată cu un episod de dureri de spate, cauzat de pozițiile vicioase la birou și șederea îndelungată pe scaun, riscul degenerării discurilor intervertebrale și a producerii unei hernii de disc crește considerabil.
În plus, hormonii stresului amplifică percepția durerii și scad eficiența angajaților. „Studiile indică faptul că, după numai o ședință de 10 – 20 de minute de masaj în scaun, 50% din mușchii spatelui se relaxează, disconfortul și durerile dispar, iar circulația sangvină locală este și ea îmbunătățită. În același timp, este stimulată secreția de lichid sinovial intra-articular, lichid prin intermediul căruia se hrănesc o mare parte din structurile moi din interiorul articulațiilor, inclusiv discul intervertebral.”, afirmă Sergiu Pantelin, kinetoterapeut și manager Stress Away.

Durerile de gât și sindromul „Text Neck” -  Lucrul îndelungat la calculator cu capul aplecat și cu gâtul în poziții vicioase, dar și folosirea intensă a tehnologiei sunt principalii factori care pot duce la apariția durerilor de gât cunoscute sub denumirea de sindromul „Text Neck”.  „În cazul persoanelor a căror muncă presupune statul la birou zi de zi, în fața calculatorului, text neck-ul este o problemă supărătoare, care le afectează adesea programul de muncă.
Pauzele zilnice de 10 -20 de minute, în care angajații primesc masaj, nu numai că elimină durerea și rigiditatea musculară, ci le oferă acestora și doza de energie necesară pentru tot restul programului”
, afirmă Sergiu Pantelin. 

O ședință de masaj durează aproximativ 10 -20 de minute și se realizează într-un scaun cu design ergonomic, care facilitează alinierea adecvată a coloanei vertebrale. Terapeutul se va concentra pe cele mai tensionate zone ale corpului: spate, umeri, gât, mâini. Deși durerile și disconfortul pot să dispară după câteva ședințe repetate de masaj, se recomandă consultarea unui medic specialist pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor precum hernia de disc și sindromul de tunel carpian.