Asociația Angels Down Friends, Galeria Basil şi Teatrul din Podul Meu organizează în avans, pe 20 martie 2017, cea de-a XII-a aniversare a Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down. Evenimentul va avea loc la hotelul Double Tree by Hilton, începând cu ora 17:30.
În ton cu tema evenimentului, „Sensibilizare prin artă și culoare”, artiștii Galeriei Basil vor realiza o expoziție a lucrărilor proprii, ale căror protagoniști vor fi beneficiarii Asociaţiei Angels Down Friends.
“În acest an, ne-am gândit ca genul artistic abordat să fie portretul de manieră, însă provocarea cursanților să fie dublă. Fiecare va primi ca temă realizarea unei picturi pe pânză, având la dispoziție o reproducere a unei opere celebre, dar și o fotografie a unui copil special, un copil cu sindrom Down. Cele doua imagini se vor contopi, transformând astfel copilul cu nevoi speciale într-o operă de artă. Picturile vor fi dăruite Asociaţiei Angels Down Friends, în scop umanitar”, a declarat Luminiţa VASILE, organizator cursuri, Galeria Basil.
Cătălina Hetel, psihodramatist, și Voicu Hetel, actor, ambii la Teatrul din Podul meu, vor crea un “tărâm magic”, unde beneficiarii Asociaţii Angels Down Friends vor deveni pentru un scurt moment actori şi vor transmite un strop de emoţie din experienţa familiilor care au în îngrijire o persoană specială.
Psihologii Cristina Călărăşanu şi Ana-Maria Aron vor transmite mesaje de încurajare şi repere psihologice pentru familiile în care se naşte un copil cu sindrom Down.Cu acest prilej vrem să sensibilizăm și să ajutăm opinia publică să conștientizeze faptul că persoanele cu sindrom Down au pe tot parcursul vieții nevoi speciale, iar îngrijirea lor implică o atenție deosebită, atât asupra stării de sănătate, cât și a programelor susținute de intervenție și educație.
Indiferent de evoluția unei persoane cu sindrom Down, ea este și va fi mereu dependentă de încrederea, protecția și prețuirea deosebită a comunității.Evenimentul urmărește promovarea persoanelor diagnosticate cu sindrom Down, cu accent pe faptul că acestea pot fi integrate în societate și că, într-un mediu adaptat, pot practica activități artistice și pot lucra, aducându-și astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societății din care fac parte.
Program:
17:00 - Primirea invitaților & mesaje de încurajare
17:30 - Sensibilizare prin artă - Teatru de umbre
18:00 - Sensibilizare prin culoare - prezentare expoziție de tablouri
19:00 - Sensibilizare prin muzică şi mişcare - moment artistic & petrecere
Despre Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down
Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down este sărbătorită în fiecare an, începând din 21 Martie 2006 şi a fost desemnată pentru a simboliza unicitatea sindromului Down prin triplarea (trisomia) cromozomului 21.
21 Martie a devenit în mod oficial Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down, fiind recunoscută ca atare de către Organizația Națiunilor Unite în cursul lunii decembrie 2011.
Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down îşi propune să promoveze conștientizarea şi înţelegerea persoanelor care întâmplător deţin un cromozom suplimentar, sublinierea abilităţilor în raport cu dizabilitatea caracteristică, să mobilizeze suportul şi recunoașterea demnității, drepturilor şi bunăstării lor.
Sindromul Down este cunoscut și sub denumirea de “Trisomia 21” şi afectează 1:600 – 1:800 naşteri.
Sindromul Down nu este o boală, ci o condiţie genetică cu care copilul vine pe lume, o condiţie în care materialul genetic suplimentar determină întârzierea în dezvoltarea unui copil, atât fizic, cât şi cognitiv. Practic, atunci când există un cromozom suplimentar aparținând perechii 21, diagnosticul este de sindrom Down sau trisomie 21 (deoarece există 3 cromozomi 21).
Trăsăturile fizice şi problemele medicale asociate sindromului Down variază foarte mult de la o persoană la alta şi de la o vârstă la alta. Problemele medicale frecvente asociate cu sindromul Down sunt: întârziere în dez¬voltarea cognitivă, anomalii cardiace congenitale, malformații digestive, probleme oftalmologice, patologie ORL, disfuncţii hormonale. Deşi se cunoaşte cauza genetică a sindromului Down, această stare este permanentă.
Copiii, tinerii și adulții cu sindrom Down pot avea unele caracteristici similare, însă fiecare este un individ cu personalitate distinctă și caracteristici unice. Important este și faptul că o persoană cu sindrom Down poate obține o bună dezvoltare a competențelor personale, poate avansa cu grade tot mai mare de împlinire și autonomie personală, poate să vorbească, să simtă, să iubească, să învețe, să se joace, să lucreze. Cu mari eforturi, poate citi și scrie, se poate duce la școală, se poate distra, poate duce o viață independentă, pe scurt: poate avea propriul loc în societate și poate ocupa acest loc cu demnitate.
În România, statisticile neoficiale indică peste 50.000 de persoane diagnosticate cu sindrom Down, cifra în sine fiind departe de a reflecta realitatea, dată fiind birocraţia aferentă demersului de încadrare în grad de dizabilitate, precum şi slaba informare a populaţiei.
© Copyright:
Posteaza comentariu