În ultima perioadă, unul din cele mai aprinse subiecte din zona de educație a fost gradul de dificultate tot mai scăzut al subiectelor la examene. Cum Evaluarea Națională 2017 de la finalul clasei a VIII-a a fost cea mai facilă ediție din ultimii 80 de ani apare întrebarea: cum putem încuraja interesul și respectul elevilor pentru educație? Specialiștii Intuitext în educație ne oferă câteva sugestii.
Potrivit evaluărilor profesorului de Matematică Sorin Borodi, din Dej, Evaluarea Națională 2017 de la finalul clasei a VIII-a a fost cea mai facilă ediție din ultimii 80 de ani (dificultate de 4,11 din 10 la subiectele de Matematică).
De altfel, nici edițiile anterioare nu au fost foarte diferite din acest punct de vedere, după cum reiese din analiza profesorului, care a comparat toate subiectele la Matematică din 1933 și până în 2016.
Cu toate acestea, o altă analiză, a rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională clasa a VIII-a, a relevat faptul că 25% din toți copiii iau sub nota 5 (36% din mediul rural), 40% din toți elevii obțin sub nota 6 (52% din mediul rural), iar 26% au note cu 3-5 puncte mai mult la clasă decât au reușit să obțină la Evaluarea Națională (38% din mediul rural). Așadar, subiectele mai ușoare nu garantează în mod necesar că elevii vor obține note mai bune, ceea ce explică fenomenul de analfabetism funcțional cu toate că notele de la clasă sunt medii și peste medie.
In acest context, Didactic.ro a realizat un sondaj în rândul profesorilor ce fac parte din această comunitate supranumită „cancelaria națională“.
Întrebați ce părere au despre nivelul de dificultate al subiectelor la Evaluarea Naţională clasa a VIII-a și dacă ar trebui să rămână la fel şi în anii următori, dascălii au oferit următoarele răspunsuri:• 55% - „Au fost subiecte uşoare, chiar mai uşoare faţă de alţi ani. La anul ar putea conţine şi itemi mai dificili, care să departajeze elevii mai bine.“
• 35% - „Subiectele au avut nivel de dificultate mediu, aşa ar trebui să arate în fiecare an.“
• 10% - „Au fost dificile, anul viitor ar trebui să fie mai uşoare.“
Cum putem încuraja interesul și respectul elevilor pentru educație?
Ținând cont de discrepanțele dintre diferitele metode de evaluare, specialiștii în educație îi sfătuiesc pe profesori și pe părinți să-i încurajeze pe copii să învețe din proprie curiozitate și dorință de cunoaștere, fără să aibă notele și calificativele drept indicatori principali ai pregătirii lor.
În acest context, este esențial să înțelegem importanța instrumentelor de studiu adaptate profilului noilor generații de elevi ai erei digitale. Așadar, au creat ExamenulTau.ro (un produs educațional online pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a care vor să învețe pentru temele zilnice, pentru teze sau pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a) și Școala Intuitext (site special conceput pentru elevii din clasele I, a II-a și a III-a care îi ajută pe elevi să învețe cu plăcere datorită jocurilor educaționale, animațiilor și experimentelor inedite).
Posteaza comentariu