Primul Workshop Internațional de Psihologie și Behaviorism cu Dr. Robert Epstein

ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației, U.B., Departamentul de Psihopedagogie Speciala, organizează primul Workshop Internațional de Psihologie și Behaviorism cu Dr. Robert Epstein, cu ocazia lansării în limba română a lucrării renumitului behaviorist B.F. Skinner, "About Behaviorism". Evenimentul este acreditat de către COPSI.

Evenimentul are loc în data de 23 septembrie 2017,  la puțin peste 100 de ani de la formularea primelor principii ale behaviorismului.B.F. Skinner a fost cel mai controversat, dar în același timp și cel mai influent și mai marcant psiholog al secolului XX, iar lucrarea sa, "About Behaviorism", este și la ora actuală un standard în ceea ce privește cercetarea și aplicarea behaviorismului la nivel mondial.

În cadrul Workshopului Internațional de Psihologie și Behaviorism, Dr. Robert Epstein va prezenta în detaliu atât lucrarea tradusă și editată în limba română de către ATCA, dar va susține și un training de înaltă specialitate în domeniul cercetării și tehnologiei behavioriste.

"B.F. Skinner a fost o persoană remarcabilă, extrem de productivă, creativă și fericită, în mare parte datorită experienței sale în management personal, un set de abilități de schimbare personală derivate, într-o anumită măsură, din propria activitate științifică și teoretică. Într-o anumită măsura, cercetările contemporane privind autocontrolul pornesc de la formularea lui Skinner, și în special se axează asupra cognitiei si alegerii. Succesul extraordinar pe care l-a avut Skinner în aplicarea principiilor managementului personal în viața sa ar trebui să ne inspire să ne uitam mai atent la valoarea posibilă pe care aceste principii le-ar putea avea în societate.", declara Dr. Robert Epstein.



"Behaviorismul nu are încă răspunsuri la toate întrebările referitoare la comportamentul uman, fiind dificil de analizat contingențele care formează și mențin comportamentele ascunse (covert bevavior). În definirea și explicarea cauzelor comportamenttului uman, se bazează doar pe fapte obiective, eliminând subiectivismul. Behaviorismul este filozofia comportamentului în timp ce analiza aplicată a comportamentului și analiza experimentală a comportamentului sunt științe ale comportamentului. Niciuna dintre ele nu afirmă că are răspunsul la toate întrebările legate de comportamentul uman, însă nicio altă știință nu poate răspunde la toate întrebările ridicate de civilizația umană până în prezent.  Problemele majore cu care se confruntă omenirea în prezent, pot fi rezolvate doar dacă aprofundăm înțelegerea comportamentului uman într-o manieră științifică, ceea ce presupune respectarea celor 3 principii: descriere observabilă, predicție și control. Vă invit să-l ascultăm pe Dr. Epstein într-un workshop inedit despre comportament, creativitate, inovație și management personal", declară Anca Dumitrescu, Președinte ATCA.

Înscrierile la workshop se fac la adresa http://bit.ly/2sotUVi până la data de 20 septembrie 2017. Taxa workshop-ului până pe 25 august 2017 este de 200 de RON (taxa include un exemplar al lucrării About Behaviorism și Coffee Break-ul). Taxa workshop-ului după 25 august 2017 este de 250 de RON (taxa include un exemplar al lucrării About Behaviorism și Coffee Break-ul)

Toate detaliile se gasesc pe site-ul ATCA: http://bit.ly/2sNkIKj

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod