Când vine vorba de rezultatele – școlare sau sportive – ale copiilor lor, unii părinți pretind excelența în forma ei cea mai pură. În absența pasiunii pentru un anumit domeniu, cei mici trebuie să facă performanță în mod impus și să-și sacrifice adevăratele hobby-uri, timpul de joacă sau orele de relaxare alături de prieteni. În ce privește școala, sunt câteva metode prin care putem încuraja interesul copiilor pentru educație.
Copiii au o curiozitate naturală în ceea ce privește lumea înconjurătoare, curiozitate care se manifestă încă de la naștere. Ființa umană, în fiecare stadiu al dezvoltării sale, are nevoi sau interese, iar cunoașterea și respectarea acestora asigură implicarea copilului în procesul propriei învățări.
Învățarea eficientă se realizează într-o atmosferă plăcută, în care copilul simte că poate decide, că are un anumit grad de libertate, în care are voie să greșească și în care este susținut să corecteze greșelile, nu criticat pentru ele sau comparat cu alți copii. Când vine vorba de performanță, copiii își pot orienta singuri resursele într-o anumită direcție cu condiția ca zona respectivă să le trezească un interes real, o pasiune.
Ce motivație au copiii care învață
Ce îi motivează pe copii să învețe din proprie inițiativă și cum pot profesorii și părinții să le încurajeze o atitudine pozitivă în raport cu școala? „Copiii au nevoie să se implice activ în propria învățare, să decidă, să simtă că au o anumită libertate în acțiunile lor, să știe că pot greși și că e în regulă să nu știe, că primesc sprijin ca să corecteze și să afle. Aceasta înseamnă de fapt a învăța, a nu ști și a putea să greșești. Dacă părintele sau profesorul reacționează prin ceartă (ton ridicat, critică, reproș, cuvinte nepotrivite), atunci când copilul greșește sau nu știe, dacă îl compară cu ceilalți, nu cu el însuși, atunci apar consecințe negative atât pentru dezvoltarea emoțională, dar și pentru învățare“, susține Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație.
În plus, e important ca accentul să nu cadă pe rezultatul final, ci pe întreg parcursul educațional, iar nota copilului să nu reprezinte o miză pentru părinte sau profesor. În acest context, atitudinea adulților față de propriile greșeli este la fel de importantă: văd greșeala ca pe o oportunitate de creștere, recunosc că au greșit și corectează sau se învinovățesc pe ei înșiși ori pe cei din jur.
Care sunt cele mai periculoase greșeli pe care le fac dascălii și părinții atunci când vine vorba de dorința lor de a-i determina pe copii să învețe? „Foarte important este ca adultul să identifice problema, împreună cu copilul. Pot fi situații în care copilul nu înțelege, se simte depășit, are altceva mai interesant de făcut, mai presant care îi ocupă mintea sau nu îi place ceea ce studiază etc. Ideea este că există o motivație a comportamentului care trebuie identificată și adresată. Este important ca adulții să se conecteze cu copilul, să încerce să înțeleagă perspectiva copilului asupra neimplicării în învățare. Odată identificată problema, poate fi nevoie de intervenția profesorului/ părintelui în probleme care nu intră în responsabilitatea copilului, poate fi nevoie de sprijin astfel încât copilul să poată să facă singur sau poate fi nevoie de o limită comunicată copilului ferm, cu respect“, susține specialistul în educație.
Posteaza comentariu