MasterChef 2019 aduce șorțul de aur!

Au mai rămas numai 4 zile până începe cel mai tare show culinar de divertisment din lume

Noul sezon MasterChef începe în numai 4 zile! Luni, 9 septembrie de la ora 22:30, numai la PRO TV, iar Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și Cosmin Tudoran, artist și expert în vinuri, au pregătit o primă ediție spectaculoasă, în care concurenții vor surprinde cu preparatele și plating-ul lor!

Șorțul de aur nu este pentru oricine!”, spune Chef Joseph Hadad. Sezonul acesta, jurații MasterChef vor premia concurenții care pregătesc farfurii excepționale, care îi lasă fără cuvinte, cu acest șorț.

Fiecare jurat are la dispoziție un șorț de aur pe care să i-l ofere pe loc concurentului care îl impresionează cel mai tare. Cu acest șort, concurenții vor ajunge direct în bucătăria MasterChef, unde 18 concurenți se vor lupta pentru premiul în valoare de 50.000 de euro.

Una dintre cele mai îndrăgite etape ale show-ului revine în acest sezon: fiecare concurent va trebui să facă propriul drum inițiatic cu gheridonul până în fața juraților, care vor analiza absolut fiecare detaliu de pe farfuria din fața lor.
Oameni cu experiențe și caractere diferite, veniți din toate colțurile României, dar și din străinătate sunt pregătiți să se prezinte în fața juraților și să-și demonstreze abilitățile, pasiunea și talentul pentru preparate de top.

Va fi un show care va depăși toate așteptările. MasterChef va fi cu totul diferit de ce a fost până acum. Abia aștept să vă convingeți de lucrul acesta și sunt tare mândru că sunt unul dintre cei trei jurați.”, a spus Chef Joseph Hadad.

Doar cei mai buni, cei cu determinare vor reuși să ajungă în bucătăria MasterChef. Preparatele trebuie să ne cucerească încă de când vor intra cu gheridonul.”, a spus Chef Silviu Chelaru.

MasterChef va transmite multă energie și emotie în acest sezon.

Te va ține cu sufletul la gură. Dezamăgiri, lacrimi, dar și momente inedite vor face parte din meniu și nu vor fi uitate. Pentru unii dintre concurenți, MasterChef înseamnă o nouă viață.” a declarat Cosmin Tudoran.

Săptămâna viitoare, de luni pana joi de la 22:30, jurații sunt pregătiți să dea start competiției MasterChef, numai la PRO TV!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod