România are cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa

Știați că România este pe primul loc în UE când vine vorba despre numărul de proprietari de locuințe? 96% dețin imobilele în care locuiesc, arată o statistică Eurostat. Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populație (față de 30% media UE) stă cu chirie (în fiecare stat membru UE sunt mai mulți proprietari de locuințe decât chiriași, pe ultimul loc clasându-se Suedia cu 65% proprietari).

Astăzi peste 30% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, iau în calcul un credit pentru achiziția unei locuințe iar aceasta în timp ce 13% dintre ei au contractat deja un astfel de credit pe termene de până la 30 ani. Sunt încrezători în forțele proprii și 7 din 10 consideră că au o situație financiară mai bună decât părinții lor. Avansul necesar este între 5 și 25% în funcție de produsul ales și de profilul de risc. Astfel avansul este propria investiție în casă și nu o cheltuială.

De exemplu pentru aceeași valoare a casei, un avans mai mic duce la rate mai mari și invers.

De la 1 ianuarie 2019, prin regulamentul BNR se limitează gradul de îndatorare la 40% sau 45% dacă se achiziționează primul imobil, însă nu se mai consideră cheltuieli de subzistență pt calculul eligibilității și implicit sumei maxime pe care o poate obține o familie de la bancă pentru achiziționarea unui imobil sau contractarea unui credit de nevoi personale.

Și pentru că este mult mai ușor de exemplificat, haideți să simulăm o situație des întâlnită și să aflăm ce credit, pe o durată de 360 luni (30 ani), poate obține anul acesta o familie cu doi copii care are un venit lunar cumulat de 5.000 lei, comparativ cu anul trecut:
- În august 2018 - creditul maxim obținut era de 300.000 lei, cu o rată lunară de 1.836 de lei.
- În august 2019 - creditul care se poate obține rapid este de:

•    370.000 lei pentru primul imobil (cu un grad de îndatorare maxim admis de 45%), respectiv o rată lunară de 2.208 lei

•    340.000 lei pentru al doilea imobil (cu grad de îndatorare maxim admis de 40%), respectiv o rată lunară de 1.975 lei

La finalul anului trecut s-a eliminat legislativ și interdicția de a cumpăra mai multe proprietăți cu TVA de 5%.

Eliminarea acestei restricții de la 1 ianuarie 2019 a dus la revigorarea vânzărilor de garsoniere și apartamente care au sub 120mp și a căror valoare totală (locuință + teren) nu depășește 450.000 lei.

Tot pentru un impact pozitiv în domeniul imobiliar a fost eliminată din Codul Fiscal limitarea suprafeței de teren pe care este construită locuința (până la 31.12.2018 fiind de maximum 250mp), astfel încât acum suprafața de teren pe care este construită locuința poate fi oricât de mare.

Aceste modificări sunt mai mult decât binevenite, dacă ținem cont că, așa cum reiese din datele pieței rezidențiale, pentru locuințele cu o suprafață de max 120 mp, 71% dintre cereri au valoarea sub 450.000 lei. Piaţa imobiliară românească a înregistrat în primele 6 luni o activitate mai dinamică decât media țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE). Sunt numeroase tranzacții în diverse stadii de negociere pe piața de investiții, ceea ce e posibil să ducă la cel mai mare volum de după 2014, depășind 1.2 miliarde euro.

Și pentru că tot vorbim de credite, automat vine vorba și despre dobânzi. Începând cu 1 aprilie 2019 toate contractele de credit, indiferent de tipul dobânzii sau de produsul de creditare, au ca dobândă de referință IRCC (Indice de Referință pentru Creditele Consumatorilor, astăzi = 2,63) și nu ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate, astăzi = 3,04).

Pentru cei interesați să cumpere o locuință construită după anul 2000, în categoria energetică A si B+, Kiwi Finance vine cu Creditul Ipotecar Verde în valoare de 300.000 lei - așadar, dacă aveți venituri de cca o mie euro net lunar și vă permiteți timp de 30 ani o rată de câteva sute (dobânda anuală fiind de 5.03%), acest credit vi se potrivește de minune. Iar pentru mobilarea rapidă a noii locuințe apelați la un Credit de Nevoi Personale în valoare de 100.000 lei, acordat în 24h și timp de 5 ani veți plăti o rată de două mii lei (dobânda anuală fixă fiind de 8.9%),

Dacă nu știți la ce bancă să apelați și nici timp de pierdut nu aveți, mai bine întrebați specialiștii.

Aceștia sunt brokerii de credite bancare care vă diminuează riscul și va ajută să faceți alegerea potrivită. Cel mai cunoscut dintre ei este Kiwi Finance, broker care de 15 ani știe detalii despre toate creditele de pe piața bancară, care vă întocmește dosarul, se ocupă de toate diligențele necesare și nici nu vă solicita vreun onorariu (fiind plătit de banca aleasă de dumneavoastră).

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod