Policolor, producător român de lacuri și vopsele, lansează produsul inovativ pentru DIY, Spor Formulă Nouă. Cu o garanție de 5 ani a rezisteței albului, noua vopsea lavabilă nu necesită revopsire pe termen lung. Spor Formulă Nouă alb generos a rezultat în urma unui proces dezvoltat pe parcursul mai multor luni de Departamentul de Research&Development din cadrul Policolor, și conține ingrediente noi, de ultimă generație, capabile să redea un alb unic, curat, așa cum și-l doresc atât meșterii cât și consumatorii finali.
Spor Formulă Nouă este o vopsea tixotropă, care devine fluidă după omogenizare, nu curge, se întinde și se aplică foarte ușor.
Spor este un brand contemporan, un partener de încredere care a trecut cu succes testul timpului și care corespunde tuturor nevoilor românilor de a avea o casă frumoasă și sănătoasă. Din gama Spor mai fac parte Spor interior - prima vopsea lavabilă românească, Spor email superlucios pentru protecția și decorarea suprafețelor interioare sau exterioare din metal, Spor Exterior, vopsea lavabilă cu protecție UV, Spor baie și bucătărie, o lavabilă antifungi și anticondens, Spor Aqua email lucios pe bază de apă pentru protecția și decorarea suprafețelor din lemn, metal și zidărie, Spor Villa Yacht lac 3 în 1 și Spor Villa Yacht lac parchet incolor pe bază de apă.