Acestea au ca scop promovarea autorilor români și a cărților lor, dar și a cititului în general, indiferent că vorbim despre romane sau lucrări de istorie, relații internaționale, memorii, jurnalism.
Iată care este programul primelor întâlniri cu autorii, urmate de sesiuni de autografe:
27 martie, ora 17.30, Librăria Luceafărul, Lumea de azi, autor Marian Nazat. Vor lua cuvântul scriitorii Freddy Gârbaci și Nicolae Dan Fruntelată
28 martie, ora 17.30, Librăria Sadoveanu, Enciclopedia relațiilor internaționale, autor Dan Dungaciu. Vor lua cuvântul istoricul Alex Mihai Stoenescu și Brândușa Zărnescu, redactor
29 martie, ora 17.30, Librăria Luceafărul, Seară literară dedicată romancierului Dinu Săraru. Vor lua cuvântul: Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București, prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, Adrian Ursu, jurnalist, Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO. Invitații vor vorbi despre romanele Corrida și Ura din ochii vulpii, iar scriitorul va spune câte ceva despre cartea care se află acum pe masa sa de lucru și care va apărea în curând la Editura RAO.
În perioada, 20 martie – 30 aprilie, Editura RAO, în parteneriat cu Compania de Librării București organizază campania Primăvara autorilor români, în cadrul căreia toate titlurile RAO semnate de autori români au o reducere de 10%.
© Copyright:
Întâlniri cu autori și sesiuni de autografe
Pentru că vrem să îi cunoaștem mai bine, să aflăm mai multe despre cărțile, personajele lor, fictive sau non-fictive, am organizat, împreună cu Compania de Librării București, o serie de întâlniri între autori, cititori și librari.
Posteaza comentariu