Sunt puține femeile care pot spune că știu exact ce nuanță de păr li se potrivește perfect. Așa cum se întâmplă și când vine vorba de alegerea fondului de ten perfect, și alegerea culorii de păr potrivite este un subiect sensibil.
Dar unul dintre elementele esențiale de care oricine ar trebui să țină cont atunci când alege o nuanță pentru păr este tonul pielii. În cazul în care ai tenul de culoare medie spre măslinie, ai la dispoziție o mulțime de tonuri frumoase, care ți se potrivesc de minune. De asemenea, unele culori ar trebui evitate, iar printre ele se numără blondul auriu roze, blondul oranj sau nuanțele cu tentă roșiatică accentuată, care pot face pielea măslinie să pară ștearsă și lipsită de vitalitate.
Iată ce nuanțe de păr să alegi dacă ai pielea măslinie:
Castaniu
Tocmai teama de nuanțele roșcate le determină pe femeile cu piela măslinie să evite tonurile de castaniu. Dar această paletă de culori este potrivită celor cu pielea de culoare închisă, cu condiția să aleagă subtonuri ceva mai închise care amintesc de culoarea castanelor, în locul celor cu accente roșiatice sau oranj.
Pielea măslinie are un subton verzui, iar orice nuanță care conține prea mult roșu poate accentua neplăcut acest lucru.Scorțișoară
Nuanțele de păr inspirate de culoarea scorțișoarei sunt o altă variantă excelentă pentru persoanele cu tenul măsliniu. Vedetele demonstrează că astfel de culori sofisticate arată excelent și sunt o modalitate perfectă de a oferi un plus de personalitate părului. "Nouă din zece femei cu tenul măsliniu au în mod natural părul în tonuri calde. Prin urmare, nuanțele cu subtonuri reci nu ți se potrivesc dacă ai tenul măsliniu", declară pentru elleuk.com hairstilistul Daniel Galvin.
Caramel
Nuanțele calde de blond caramel se potrivesc de minune cu pielea închisă la culoare. Oferă și mai multă căldură chipului datorită tonurilor luminoase, calde.
"Atunci când alegi tonuri de caramel, sugerez un efect de balayage în locul unei culori uniforme. Astfel de combinații complimentează și mai bine subtonurile pielii închise", este de părere specialistul.Blond platinat
Poate părea greu de crezut, dar blondul platinat este o alegere bună pentru pielea măslinie. Printre starurile care au ales acest look se numără Rita Ora, Kim Kardashian, Kylie Jenner sau Pia Mia. Blondul platinat este o culoare îndrăzneață, care va atrage toate privirile, dar este în același timp dificil de întreținut. Va trebui să-ți decolorezi complet părul dacă vrei să obții o nuanță perfectă de blond platinat, ceea ce ar putea să-i afecteze sănătatea părului tău.
Ciocolatiu
Părul în nuanțe de ciocolatiu ți se potrivește perfect dacă ai pielea măslinie. Pielea de culoare închisă are subtonuri verzui sau galbene, care ar trebui estompate cu ajutorul unei nuanțe de păr potrivite.
Iar nuanțele de ciocolatiu reușesc să estompeze aceste subtonuri și să-i ofere părului tău un aspect prețios. Este foarte important să eviți culorile prea închise, care accentuează tenta verzuie sau galbenă a tenului măsliniu.
Posteaza comentariu